Primarul general al Capitalei Nicușor Dan a anunțat că vor fi reluate lucrările la patinoarul artificial „Mihai Flamaropol”, fiind lansat în consultare caietul de sarcini pentru continuare acestora. Edilul a mai spus că lucrările la acest patinoar au fost începute în anul 2016 și sistate în 2019, iar stadiul de executare a fost de aproximativ 26%.
„O veste bună: vom relua lucrările la patinoarul artificial “Mihai Flamaropol”. Am lansat în consultare de piață caietul de sarcini pentru continuarea lucrărilor de refacere și modernizare a patinoarului artificial “Mihai Flamaropol”, astfel încât Bucureștiul să aibă o arenă sportivă de nivel național și internațional, dedicată sporturilor pe gheață. Invit companiile interesate să vină cu observații și recomandări privind conținutul Caietului de sarcini. Observațiile și recomandările pot fi trimise pe adresele de e-mail [email protected] sau [email protected] până pe 1 martie”, a anunțat Nicușor Dan.
Edilul a adăugat că „lucrările la Patinoarul “Flamaropol” au început în 2016 și au fost sistate în 2019, după rezilierea contractului în condițiile unor întârzieri și probleme de execuție”, scrie News.ro.
„Potrivit estimărilor, până în 2019 a fost executată aproximativ 26% din întreaga lucrare – doar lucrări la structura de rezistență. Capacitatea întregului patinoar (format din Centrul Multifuncțional Sportiv și de Agrement și Arena Sportivă) se ridică la 4.424 de persoane. Durata proiectului este de 24 de luni (de la data emiterii ordinului administrativ de începere)”, a completat Dan.