Grupul constănțean Alezzi, care a dezvoltat un portofoliu cu peste 1.900 de apartamente pe litoral, a cumpărat de la grupul portughez Martifer un proiect imobiliar amplu, care are planificate 7 turnuri cu până la 37 de etaje, chiar la intrarea în stațiunea Mamaia, potrivit surselor Profit.ro.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Grupul Alezzi a cumpărat peninsula dintre Constanța și stațiunea Mamaia, respectiv un teren viran cu o suprafață de 34.800 de metri pătrați.
Portughezii de la Martifer au realizat în acest amplasament un Plan Urbanistic Zonal, încă valabil, pentru un amplu proiect imobiliar care propune construcția a 7 turnuri înalte cu apartamente, aparthotel, hotel, spații comerciale și peste 2.900 de locuri de parcare.
Întreaga suprafață construită a proiectului desenat de Martifer este de peste 105.000 de metri pătrați, pentru realizarea căreia ar fi necesară o investiție de peste 80 de milioane de euro, fără costul terenului, potrivit calculelor Profit.ro.
Daniel Perifan, CEO-ul Alezzi Group, a declarat, pentru Profit.ro, că acest proiect este pus, deocamdată, în așteptare.
Localizarea terenului cumpărat de Alezzi
Decizia poate fi explicată de faptul că dezvoltatorul imobiliar urmează să livreze pe piață în acest an complexul Alezzi Odyssey cu 579 apartamente din Mamaia Nord și mai are în construcție proiectul Alezzi Towers cu 284 de apartamente ce trebuie livrate în 2026.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Familia Videanu pregătește construcția unei noi fabrici Varianta de proiect propusă de Martifer
Cea mai importantă firmă din grupul constănțean este Alezzi Beach Resort, deținută în proporție de 70% de Anca-Raluca Perifan, soția lui Daniel Perifan și fiica cunoscutului om de afaceri Costică Zelca.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Vastint, cu acționari comuni cu ai IKEA, negociază închirierea clădirii lăsată goală de BCR înainte de termen. Banca a finalizat consolidarea sediului central în birourile proprietarilor DedemanFirma a raporat în 2022 o cifră de afaceri de aproape 41 de milioane de euro și un profit de 15,3 milioane euro, cu un număr declarat de 133 de angajați.
Aceasta a fost firma de dezvoltare imobiliară cu cea mai mare cifră de afaceri din județul Constanța în 2022, potrivit datelor termene.ro.
Varianta de proiect propusă de Martifer
Complexul Alezzi Beach Resort, cu 160 apartamente, a fost finalizat în 2016 în Mamaia Nord. El a fost urmat în 2019 de Nord 10 by Alezzi, care dispune de un număr total de 170 unități locative, iar în 2022 a fost finalizat complexul Alezzi Infinity Resort&SPA, cu peste 400 de apartamente, tot din Mamaia Nord.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Decizie surpriză: Lidl vinde în România peste 20 de proiecte de magazine, cu scopul închirierii. Un consorțiu este deja interesatPrin firma Stop SRL, Costică Zelca mai deține și hotelurile de 4 stele Malibu, cu 150 de camere, și Oxford, cu 96 de camere, din Mamaia și celebrul Alezzi Yacht, cu o capacitate de 1.000 de persoane la bord.
Grupul Martifer a fost fondat în 1990 de frații Carlos și Jorge Martins, care încă dețin circa 48% din acțiuni, celălalt acționar principal fiind grupul Mota-Engil. În România, Martifer mai activează pe sectorul de energie și agricultură.
Grupul portughez a fost implicat în cea mai mare tranzacție cu teren agricol încheiată în 2021, când a vândut tânărului fermier Gheorghe-Mihai Dorobanțu 50 de hectare în Ariceștii Rahtivani pentru 30.000 de euro/hectar.