Cea mai mare tranzacție cu mall-uri din România. Planul AFI după acord semnat pentru achiziția a 6 centre comerciale de la MAS

MAS, susținut de cel mai mare fond de pensii din Africa, a încheiat un acord cu AFI Europe, controlat de miliardarii israelieni Roni și Yehuda Naftali, care vizează achiziția a 6 centre comercial de tip open-air în România, la un preț de aproape 200 de milioane de euro. La o valoare a activelor în jurul a 281 de milioane de euro, aceasta devine cea mai mare tranzacție semnată vreodată pe sectorul de retail al pieței imobiliare locale.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Cea mai mare tranzacție cu mall-uri din România. Planul AFI după acord semnat pentru achiziția a 6 centre comerciale de la MAS

Prahova Value Centre din Ploiești este cel mai mare dintre cele 6 parcuri de retail scoase la vânzare

Tranzacția propulsează AFI România direct pe locul doi în topul celor mai mari proprietari de centre comerciale din România, după NEPI Rockcastle și depășind grupul ieșeanului Iulian Dascălu.

Vânzarea, anunțată în premieră de Profit.ro, a fost confirmată la finele săptămânii trecute.

„Parcurile de retail au devenit o divizie distinctă și strategică în viziunea de creștere pe termen lung a AFI, datorită flexibilității acestui format și eficienței sale operaționale. Această tranzacție reprezintă o confirmare clară a încrederii noastre în piața din România – ne consolidează prezența în orașe cu potențial ridicat și adaugă o dimensiune importantă unui portofoliu construit cu atenție pentru a genera valoare pe termen lung.

În paralel cu această achiziție, continuăm planurile de dezvoltare la nivel local, prin noi proiecte office și rezidențiale aflate în construcție”, a declarat Doron Klein, Group Deputy CEO & CEO AFI România.

VIDEO&FOTO Parcul Insula Lacul Morii, schimbat complet. Va fi deschis în următoarele săptămâni. Cum va arăta CITEȘTE ȘI VIDEO&FOTO Parcul Insula Lacul Morii, schimbat complet. Va fi deschis în următoarele săptămâni. Cum va arăta

Profit.ro a anunțat anterior că cea mai mare tranzacție semnată vreodată în România cu parcuri de retail este pe masă, MAS, susținut de cel mai mare fond de pensii din Africa, ofertând la vânzare 6 parcuri de pe piața locală

Tranzacția dintre AFI și MAS este estimată să aibă loc cel târziu la 30 iunie 2026 și este condiționată de obținerea aprobărilor din partea Consiliului Concurenței din România și a Comitetului pentru Investiții Străine Directe în România.

Prețul de achiziție pentru acțiunile și creanțele SPV-urilor care gestionează cele 6 centre comerciale este de 197,7 milioane euro, reprezentând valoarea activelor de 281,8 milioane euro, minus creditele bancare garantate cu proprietățile, estimate la 84,5 milioane euro, precum și ajustările de capital de lucru uzuale pentru o tranzacție de acest tip.

Tranzacția este intermediată de compania de consultanță imobiliară IO Partners și Colliers.

Cea mai mare tranzacție cu mall-uri din România. Planul AFI după acord semnat pentru achiziția a 6 centre comerciale de la MAS

Concret, investitorul sud-african vinde centrele sale comerciale din Ploiești, Zalău, Roman, Baia Mare, Sfântu Gheorghe și Bârlad. Acestea au o suprafață închiriabilă totală de 125.500 de metri pătrați și sunt evaluate în contabilitatea proprietatului la peste 310 de milioane de euro.

Cum funcționează un antivirus și de ce nu te protejează de orice CITEȘTE ȘI Cum funcționează un antivirus și de ce nu te protejează de orice

Centrele comerciale generează anual din închirierea spațiilor 22,7 milioane euro. Parcurile de retail din Roman și Baia Mare au fost extinse fiecare, iar extensia este doar 40% în proprietatea MAS.

După această tranzacție, MAS mai rămâne cu două parcuri de retail în portofoliu: Militari Shopping din București, cel mai mare centru comercial din proprietatea sud-africanilor, și DN1 Value Centre din Balotești. Acestora li se adaugă centrele comerciale de tip mall.

Decizia MAS de a vinde parcurile de retail vine în contextul în care, la începutul anului 2025, MAS a vândut grupului britanic M Core toate strip mall-urile pe care le deținea în România, la un preț de 49 de milioane de euro. Pachetul a cuprins 7 centre comerciale din Focșani, Slobozia, Râmnicu Sărat, Sebeș, Târgu Secuiesc, Făgăraș și Gheorghieni.

MAS și partenerul său de dezvoltare Prime Kapital dețin acum un portofoliu cu o valoare de 1,5 miliarde de euro în România, Bulgaria și Polonia.

Opinii: Palatul Victoria: Cum se guvernează o țară obosită de improvizare CITEȘTE ȘI Opinii: Palatul Victoria: Cum se guvernează o țară obosită de improvizare

Unul dintre principalii acționari ai MAS este Public Investment Corporation (PIC), care este cea mai mare firmă de administrare a activelor din Africa și una dintre cele mai mari din lume, deținută integral de guvernul Africii de Sud. PIC gestionează fonduri publice, inclusiv pensii de stat, investind în acțiuni, imobiliare și private equity.

De cealaltă parte, Prime Kapital a fost fondat de Martin Slabbert și Victor Semionov, cei care au pus și bazele NEPI Rockcastle.

Cine este cumpărătorul

AFI, controlată indirect de Big Shopping Center, a intrat pe piața românească în 2005 și a ajuns să aibă, astăzi, active imobiliare în valoare de peste 1,66 miliarde de euro. Compania a dezvoltat și gestionează AFI Cotroceni, cel mai mare mall din România, cu o suprafață închiriabilă de aproape 90.000 metri pătrați și peste 300 de magazine; AFI Ploiești, cu o suprafață de 34.000 de metri pătrați și peste 100 de magazine; și AFI Brașov, cu o suprafață de 45.000 de metri pătrați.

În august 2020, AFI a cumpărat portofoliul de birouri din România al NEPI Rockcastle într-o tranzacție de 307 milioane de euro și ocupă acum locul trei în topul celor mai mari proprietari de clădiri de birouri, după Globalworth și frații Pavăl. Pe lângă cele 4 proiecte de birouri preluate de la NEPI Rockcastle, AFI mai deține două clădiri de birouri, în suprafață de 25.000 de metri pătrați, la Brașov, AFI Park din București, format din 5 clădiri cu o suprafață de 70.000 de metri pătrați, și are în dezvoltare AFI Tech Park, care va avea 56.000 de metri pătrați. Primele două etape ale proiectului au fost livrate.

EXCLUSIV SURPRIZĂ Nou brand Hilton în România, la mall. NEPI Rockcastle, la un pas să aducă un nou hotel Hilton în București, pentru hotelul din extinderea Promenada Mall. În cursă a fost și Radisson RED CITEȘTE ȘI EXCLUSIV SURPRIZĂ Nou brand Hilton în România, la mall. NEPI Rockcastle, la un pas să aducă un nou hotel Hilton în București, pentru hotelul din extinderea Promenada Mall. În cursă a fost și Radisson RED

AFI a livrat și proiectul rezidențial AFI City din Bucureștii Noi, care cuprinde 190 de apartamente și 228 de locuri de parcare. Acesta a reprezentat intrarea AFI pe sectorul rezidențial din România.

AFI renovează și fostul sediu Bancorex din centrul Bucureștiului, un proiect a cărui realizare costă peste 100 de milioane de euro și se estimează că va fi livrat în primul trimestru din 2028. De pe urma acestei clădiri de birouri, investitorul se așteaptă să obțină venituri anuale din chirii de 9,3 milioane euro.

Proprietarul indirect al AFI este Big Shopping Center deținut, la rândul său, de miliardarii israelieni Roni și Yehuda Naftali, creditați de revista americană Forbes cu o avere estimată la 1,1 miliarde de dolari.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2460 +0.0074+0.14 %
1 USD4.5981 +0.0275+0.60 %
1 GBP6.0799 +0.0321+0.53 %
1 CHF5.6772 +0.0148+0.26 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite