Casele se scumpesc în marile orașe. La cât au ajuns acum prețurile

Casele se scumpesc în marile orașe. La cât au ajuns acum prețurile
scris 4 nov 2022

Prețul proprietăților rezidențiale din România s-a depreciat, în trimestrul trei al anului în curs, la nivel național, cu 1,8% față de cele trei luni anterioare. Totuși, în orașe mari precum Timișoara, Brașov sau Iași, prețurile apartamentelor au crescut.

Ritmul anual de creștere a prețurilor este în continuare mai ridicat decât în aceeași perioadă a anului trecut, diferența la nivelul țării fiind de 9,2%.

Urmărește-ne și pe Google News
E.ON Business Services Cluj își mută sediul în Record Park după una dintre cele mai mari tranzacții de închiriere din afara Bucureștiului CITEȘTE ȘI E.ON Business Services Cluj își mută sediul în Record Park după una dintre cele mai mari tranzacții de închiriere din afara Bucureștiului

“Ultimele trei luni au fost marcate pe de-o parte de o revenire a tranzacțiilor după șocul războiului care a destabilizat considerabil piața rezidențială în trimestrul al 2-lea, iar pe de altă parte de îngrijorările generate de creșterea costului finanțării.

Dacă o parte din cumpărători au preferat să își amâne planurile de achiziție, observăm aceeași tendință și în ceea ce îi privește pe unii dezvoltatori - ritmul de construcție și de lansare de noi proiecte, desigur și din cauza obținerii cu întârziere a autorizațiilor de construire în câteva orașe mari, a scăzut. Piața rămâne așadar în echilibru, raportul dintre cerere și ofertă menținându-se la nivelul anului 2021.

Cele mai mari piețe rezidențiale din țară, atât după volumul cererii, cât și după cel al ofertei rămân București, Cluj-Napoca și Timișoara”, spune Daniel Crainic, director marketing Imobiliare.ro.

Pețurile locuințelor din România au înregistrat un trend ascendent constant în cele 7 trimestre anterioare, excepție făcând ultimul trimestru.

VIDEO Oferte pentru cinematograful Favorit. Bătrânul cinema - dărâmat la pământ pentru a renaște în Centru European. Contract blocat ani întregi de birocrație. Cinematograful - o ruină, ieșind din circuit de 20 ani CITEȘTE ȘI VIDEO Oferte pentru cinematograful Favorit. Bătrânul cinema - dărâmat la pământ pentru a renaște în Centru European. Contract blocat ani întregi de birocrație. Cinematograful - o ruină, ieșind din circuit de 20 ani

Cu o valoare de 2.400 de euro pe metru pătrat, Cluj-Napoca ocupă primul loc în clasamentul celor mai mari prețuri (medii) solicitate pentru apartamentele scoase la vânzare în principalele orașe, înregistrând un avans nesemnificativ, de 0,2% în ultimul trimestru.

Pe locul al doilea în top se situează București, cu un preț mediu de 1.710 de euro pe metru pătrat util și un regres ușor, de 0,9% în ultimele trei luni.

După un avans de 1,2% în T3 2022, Brașov a ajuns la o medie de 1.570 de euro pe metru pătrat util.

Pe următoarele locuri în clasamentul prețurilor din T3 2022 la apartamente se află: Constanța (1.460 euro/mp), cu o stagnare a prețului în T3 2022, urmat de Craiova (1.460 euro/mp), care a înregistrat o depreciere a prețului în T3 2023 (-0,9%), Timișoara (1.430 euro/mp), cu o creștere de 0,8% a prețului în ultimele trei luni.

În  ași s-a înregistrat o creștere a prețului de 1,5% (1.320 euro/mp), pe când în Oradea prețurile au crescut cu 0,2% în T3 2022, ajungând la 1.300 euro/mp.

În Galați, prețurile au crescut ușor cu 0,3% (1.070 euro/mp), pe când în Ploiești au crescut într-un ritm ușor mai alert, de 0.6% (1.050 euro/mp). În cele din urmă, în Brăila prețurile din ultimele 3 luni au crescut cu 1% (990 euro/mp).

Comparativ cu perioada similară a anului anterior, prețurile solicitare pentru proprietățile rezidențiale scoase la vânzare în toate orașele analizate, au înregistrat creșteri. Cel mai semnificativ avans a avut loc în Cluj-Napoca (+22,5%), o creștere de două cifre fiind consemnată și în celelalte centre regionale: Iași (+16%), Brașov (+13,9%), Craiova (+13,7%), Oradea (+13,2%) și Brăila (+10.2%), urmate de Timișoara (+8,3%), Constanța (+7,2%), Galați (+5,1%), Ploiești (+5%) și București (+4,6%).

CONFIRMARE Autorizațiile de construire deja prelungite vor putea fi prelungite din nou, pentru 2 ani CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Autorizațiile de construire deja prelungite vor putea fi prelungite din nou, pentru 2 ani

Comparând prețurile actuale cu cele practicate acum doi ani, cea mai mare diferență de preț, respectiv +33,3%, poate fi observată în Cluj-Napoca, în vreme ce Brașov se situează pe poziția secundară în clasament, cu 30,8%. Oradea ocupă poziția a treia, cu +24,8%, în timp ce București se află pe locul șase, cu o creștere de +18,5%.

Cererea dar și oferta de proprietăți rezidențiale înregistrează o ușoară scădere

În cel de-al treilea trimestru al anului în curs, interesul pentru achiziția de proprietăți rezidențiale în marile orașe ale țării a consemnat o ușoară scădere față de anul trecut. Astfel, aproximativ 93.800 de potențiali cumpărători au căutat apartamente și case scoase la vânzare pe Imobiliare.ro în cele mai mari șase orașe ale țării – cifră ce echivalează cu o contracție de 1% față de al doilea pătrat din 2021.
În ceea ce privește dimensiunea pieței din perspectiva cererii de apartamente și case consemnate pe Imobiliare.ro, Bucureștiul se situează, în mod firesc, pe primul loc în clasament, la o distanță considerabilă de celelalte centre regionale – 50.300 de potențiali cumpărători.

Urmează Cluj-Napoca cu 12.600 cumpărători și Timișoara cu 8.700 cumpărători activi, apoi Iași (8.100 cumpărători), Brașov (7.300 cumpărători) și Constanța (6.800 cumpărători).

Nou jucător - Compania poloneză Vela extinde activitatea Tripinvest în România CITEȘTE ȘI Nou jucător - Compania poloneză Vela extinde activitatea Tripinvest în România

Comparativ cu perioada similară a anului precedent, oferta totală de apartamente și case disponibile spre închiriere în cele mari centre regionale analizate a fost, în T3 2022, cu 26,7% mai scăzută – aceasta cifrându-se, mai exact, la 19.170 de oferte unice.

Pe de altă parte, în topul clasamentului orașelor cu cele mai multe proprietăți oferite spre închiriere, se află București (9.670 de oferte unice), aici înregistrându-se o contractare a numărului de oferte, în scădere anuală cu -29%.

Pe locul secund se află Cluj-Napoca, cu 2.940 de oferte, în scădere cu -30,7%. Scăderi ale numărului de proprietăți listate la închiriere s-au înregistrat și Timișoara, unde au fost publicate 2.790 de proprietăți, în scădere cu 21,4% față de perioada similară a anului anterior. Pe următoarele locui în clasament se află: Iași, cu 1.600 de proprietăți listate (-22%), Brașov, cu 1.100 de proprietăți listate (-28,5%) și Constanța, cu 1.70 de proprietăți (-9%).

O tendință generală de scădere poate fi observată și în ceea ce privește numărul de noi proprietăți de închiriat, ce s-a situat la circa 12.740 în T3 2022, echivalând cu un minus de 19,2% față de perioada similară din 2021. Și în acest caz, o evoluție descendentă poate fi observată în toate cele șase orașe analizate, începând cu București (-22,3%) și continuând cu Cluj-Napoca (-20,6%), Brașov (-19,4%), Timișoara și Iași (-13,4%) și Constanța (-9%).

Numărul de oferte nou introduse pe piață în perioada iulie - septembrie s-a cifrat la 6.180 în Capitală, 1.650 în Timișoara, 2.180 în Cluj-Napoca, 1.140 în Iași, 810 în Constanța și 780 în Brașov.

Revenire a activității de tranzacționare de pe piața imobiliară

Datele publicate de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) și centralizate în raportul Imobiliare.ro Market 360 relevă o tendință de ușoară depreciere a activității de tranzacționare de pe piața imobiliară autohtonă – aceasta constând nu doar într-o stabilizare, comparativ cu rezultatele consemnate în 2021. Astfel, numărul caselor, terenurilor și apartamentelor care au făcut obiectul unor contracte de vânzare-cumpărare s-a cifrat, în septembrie 2022, la un total de 62.054 la nivel național.

În august au avut loc, mai exact, 58.386 de asemenea operațiuni pe plan național, în timp ce în perioada similară a anului anterior, în întreaga țară erau tranzacționate 62.137 proprietăți. Pe de altă parte, în iulie 2022 au fost achiziționate 57.310 de imobile la nivelul întregii țări; această cifră marchează o evoluție descendentă față de perioada similară a anului trecut: este vorba, mai exact, despre o scădere de 4,4% la 12 luni, față de un total de 59.328 achiziții.

viewscnt
Afla mai multe despre
apartamente
pret