Kadra, furnizor de soluții integrate de acces, preluat recent de grupul româno-belgian EMI, a ajuns, în 2023, la o cifră de afaceri de 62.5 milioane de lei, în creștere cu peste 22% față de anul anterior, în timp ce rezultatul net pentru aceeași perioadă este estimat la peste 4 milioane de lei.
Solicitările de reamenajare a spațiilor industriale cu soluții performante de protecție la foc și evacuare a fumului au fost alți factori care au contribuit la rezultatele financiare.
„Divizia de proiecte a KADRA și-a depășit obiectivele referitoare la cifra de afaceri pentru 2023. Anul trecut, ne-am implicat în peste 100 de proiecte mari, atât cu soluții de management automat al accesului (uși automate, uși de spital), cât și cu sisteme inteligente de parcare sau soluții de protecție la foc. Dacă am contoriza și proiectele de mai mici dimensiuni, cifra acestora ar crește exponențial”, spune Andreea Strugaru, co-owner KADRA și marketing manager al companiei.
Compania a fost lansată în anul 1993, în Cluj-Napoca.
„În acest moment, sub 8% din cifra de afaceri este realizată prin proiecte publice, restul de peste 90% fiind contractate de zona privată”, spune Andreea Strugaru.
Innova a achiziționat 51% din acțiunile EMI Group, prin combinarea unei achiziții parțiale și a unei majorări de capital de 15 milioane de euro. Capitalul suplimentar va finanța achiziții ulterioare menite să consolideze poziția companiei pe piețele existente și să intre în noi țări.
Anterior au fost investiții în PEP, Prime Label și United Clinics. EMI Group este încă o tranzacție de tip buy-and-build, care vizează consolidarea în continuare a unei piețe extrem de fragmentate.
Tranzacția este cea de-a treia investiție a fondului Innova/7, care în mai 2023 a atras peste 324 de milioane de euro.
EMI are 80 de angajați și furnizează soluții integrate, de la consultanță, proiectare, fabricare, montare, până la mentenanță și service, pentru soluții globale de acces pentru sectorul industrial, comercial și logistic. La fabrica sa de la Căteasca, EMI dezvoltă inclusiv soluții tehnice unicat, adaptate nevoilor clienților.
În septembrie 2021, Morphosis Capital a anunțat investiția a 15 milioane de euro împreună cu coinvestitorii în EMI, prin achiziționarea pachetului majoritar de acțiuni. Aceasta este cea mai mare investiție a fondului de private equity, care mai deține participații în DocProcess, Medima Health, rețeaua Clinicile Dentare Dr. Leahu, Cronos Med și Stay Fit Gym.
CITEȘTE ȘI O companie românească va construi o fabrică într-un hub petrolier din IrakEMI împreună cu Morphosis Capital, au format un Advisory Board, compus din patru executivi de top ai mediului de afaceri din România – Gemma Webb, fost CEO al British American Tobacco în România, Adela Jansen, partener Druid, Cristian Covaciu, CEO al IPEC Alba și Florin Trandafirescu, fost CEO al Unilever South Central Europe.
EMI are o experiență de 23 de ani pe piața din România, specializându-se în soluții de acces industrial – uși, porți, rulouri, cortine, garduri și alte închideri industriale, cu o fabrică la Căteasca.