Compania Visual Fan din Brașov, care comercializează gadgeturi sub brandul Allview, va intra la cota Bursei de Valori București în cursul acestui an, a declarat pentru Profit.ro acționarul majoritar al companiei, Lucian Peticilă.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

El controlează 92% din titlurile companiei.
3 aprilie - Eveniment Profit Health.forum - Sănătate nouă
16 aprilie - Maratonul de Educație Financiară
Banii atrași de la viitorii investitori vor fi utilizați pentru dezvoltarea de noi produse și linii de business.

Brandul Allview este prezent pe piață din 2004, operând și pe piața IT&C din Polonia, Bulgaria, Germania, Spania, Ungaria, Olanda, Moldova, Republica Cehă, Malta, Grecia, Lituania, Letonia și Estonia.

Visual Fan este controlată de Florentin Lucian Peticilă – 92%, alături de Manuela Peticilă – 5% și Camelia Ștefania Cotuna – 3%, potrivit www.termene.ro.
În 2019, conform celor mai recente date, compania a avut afaceri de 86,4 milioane lei și un profit net de 1,8 milioane lei, cu 80 de angajați.