Startup-ul UiPath fondat de 2 români, evaluat recent la peste 1 miliard de dolari, a deschis un centru de cercetare la Washington

Startup-ul UiPath fondat de 2 români, evaluat recent la peste 1 miliard de dolari, a deschis un centru de cercetare la Washington

Daniel Dines, co-fondatorul și directorul general al companiei

scris 4 apr 2018

UiPath, start-up fondat de 2 români și specializat în soluții software de automatizare a proceselor repetitive din diferite industrii, care a atras recent o nouă finanțare, de circa 120 de milioane de dolari, compania fiind astfel evaluată la peste 1 miliard de dolari, a deschis acum un centru de cercetare la Washington, care va fi coordonat de Param Kahlon, care a lucrat anterior la Microsoft în poziții manageriale.

La momentul primei primei finanțări (Seria A), compania era evaluată la doar 109 milioane de dolari. Valoarea UiPath a crescut, astfel, de 10 ori față de primăvara trecută.

Urmărește-ne și pe Google News

“Nu am mai văzut niciodată o companie care să crească așa repede”, a declarat o sursă citată de publicația americană.

VIDEO Un startup românesc a creat o lampă inteligentă care aduce laolaltă Google Assistant și Alexa. Fondatorii, pentru Profit.ro: Prietenii toți voiau câte unul si am hotărât sa îl facem și pentru public CITEȘTE ȘI VIDEO Un startup românesc a creat o lampă inteligentă care aduce laolaltă Google Assistant și Alexa. Fondatorii, pentru Profit.ro: Prietenii toți voiau câte unul si am hotărât sa îl facem și pentru public

UiPath este o companie românească cu sediul în Statele Unite ale Americii și birouri în șase țări, specializată în dezvoltarea și vânzarea tehnologiei de automatizare software a proceselor de lucru din mediul office (i.e. Robotic Process Automation / RPA). Roboții software UiPath sunt programați să preia munca de tipul copy-paste a angajaților, eliberându-i de sarcinile tranzacțional repetitive care îi solicită inutil.

Relatări ale celor doi români care au fondat start-up-ul, în care aceștia explicau că nu au intrat în business pentru mașini scumpe și vile în Pipera, pot fi citite AICI.

Start-up-ul s-a desprins în 2015 dintr-o companie specializată în furnizarea de soluții software pentru outsourcing, fondată încă din 2005. Treptat, aceasta s-a specializat în soluții de automatizare, iar din 2012 și-a îndreptat atenția către piața de automatizare robotizată a proceselor.

Astfel, Daniel Dines și Marius Tîrcă au înființat în 2015 societatea UiPath SRL, precum și entități în Marea Britanie, India și SUA.

Produsele și soluțiile dezvoltate de UiPath se adresează companiilor mari și foarte mari care externalizează anumite procese către firme specializate – BPO (business process outsourcing) și IT outsourcing.

viewscnt
Afla mai multe despre
uipath
finantare
satrtup
roboti