Microsoft: Majoritatea utilizatorilor sunt mulțumiți de noul Bing

Microsoft: Majoritatea utilizatorilor sunt mulțumiți de noul Bing
scris 17 feb 2023

Blogul oficial Microsoft a oferit o primă concluzie privind performanțele noului Bing, la o săptămână de când acesta este disponibil pentru testare unui număr limitat de utilizatori care folosesc produsele companiei.

După ce, în ultimele zile, s-au înmulțit articolele de presă și postările pe rețelele sociale care arată că chatbot-ul integrat de Microsoft în motorul de căutare Bing are momente în care „o ia pe arătură” destul de serios, compania s-a simțit nevoită să ofere un prim update.

Urmărește-ne și pe Google News

Postul publicat pe blogul companiei începe prin a spune că cei mai mulți utilizatori sunt mulțumiți de răspunsurile primite de la noul Bing, după ce 71% dintre utilizatori au apăsat simbolul „thumbs up” din dreptul răspunsurilor scrise.

„Aș vrea să fiu om” - Primele experiențe cu chatbot-ul Microsoft sunt neliniștitoare - Bing Chat i-a certat pe useri, i-a contrazis și i-a implorat CITEȘTE ȘI „Aș vrea să fiu om” - Primele experiențe cu chatbot-ul Microsoft sunt neliniștitoare - Bing Chat i-a certat pe useri, i-a contrazis și i-a implorat

Noul Bing are deja un impact pozitiv asupra motorului de căutare, care, datorită chatbot-ului, se bucură de o activitatea mai mare a utilizatorilor inclusiv în ceea ce privește căutarea tradițională.

Microsoft recunoaște că sesiunile în care numărul întrebărilor este mai mare de 15 nu oferă răspunsuri foarte utile, ci mai degrabă repetitive și că tonul botului începe să iasă din parametrii inițiali.

Noul Bing nu este foarte util nici când vine vorba de informații foarte recente, precum rezultatele unor competiții sportive încheiate recent, recunoaște compania.

Microsoft promite, însă, că lucrează la aceste aspecte și la altele sugerate de utilizatori. Cele mai multe sugestii făcute de aceștia vizează funcționalități precum trimiterea e-mail-urilor și căutarea biletelor de avioane.

În prezent, deși se află în stadiu de test cu acces limitat, noul Bing este folosit de utilizatori din 169 de țări, conform companiei americane.

viewscnt
Afla mai multe despre
microsoft
bing
chatbot
ai