Guvernul schimbă legislația pentru a putea finanța mai multe tipuri de filme. Coproducții cu Butler, Seagal și Cage au primit bani. Pro TV nu a convins autoritățile să-i dea 1 milion de euro pentru Las Fierbinți

Guvernul schimbă legislația pentru a putea finanța mai multe tipuri de filme. Coproducții cu Butler, Seagal și Cage au primit bani. Pro TV nu a convins autoritățile să-i dea 1 milion de euro pentru Las Fierbinți
scris 28 ian 2019

Guvernul va schimba legislația pentru a putea finanța, prin ajutor de stat, și filme de ficțiune de scurt sau mediu metraj, precum și miniserii. 

Producătorii de film pot aplica, din 12 octombrie, pentru obținerea unor finanțări garantate de stat, pentru producții cinematografice românești și străine realizate în România, în baza unui program guvernamental cu un buget alocat de 50 de milioane de euro anual.

Urmărește-ne și pe Google News

Ajutorul de stat constă în:

a) alocări financiare nerambursabile în cuantum de 35% din totalul cheltuielilor eligibile cu achiziția, închirierea, fabricarea de bunuri și/sau servicii ocazionate de dezvoltarea proiectelor de film și producție de film în România, precum și cu onorariile, salariile și alte plăți către persoane fizice aferente implementării proiectului;

b) alocări financiare nerambursabile în cuantum de 10% peste alocarea de bază, cu condiția promovării unei zone geografice, a unui oraș sau a României în cadrul aceleași producții cinematografice.

FOTO Complexul Therme deschide un nou restaurant CITEȘTE ȘI FOTO Complexul Therme deschide un nou restaurant

Acum, la nivelul Guvernului a fost redactat un act normativ care introduce în categoria producțiilor eligibile spre finanțare și filme de ficțiune de scurt, mediu și lung metraj, miniserii sau seriale de televiziune, filme destinate distribuției direct pe suport video sau internet sau orice alt tip de suport, documentare artistice, filme de animație.

Astăzi, în această categorie de beneficiari sunt doar cei care dețin calitatea de producător, coproducător și/sau de prestator de servicii de producție și produc filme de lung metraj ficțiune, animație sau documentar, filme de televiziune sau de serial de televiziune parțial sau în întregime pe teritoriul României.

În același timp, Guvernul va introduce o definiție care va prezenta serialul de televiziune ca fiind opera audiovizuală, alta decât sitcomul și telenovela care nu sunt considerate produs cultural, destinată a fi difuzată prin satelit, cablu sau internet pe parcursul mai multor sezoane. Un sezon va conține între 8 și 13 episoade, fiecare episod având o durată de maximum 45 de minute.

Mini-seria de televiziune va fi definitiă ca opera audiovizuală destinată a fi difuzată prin satelit, cablu sau internet care înfățișează fapte de viață sau spune o poveste într-un număr de maximum 8 episoade, fiecare episod având o durată de maximum 60 de minute.

FOTO Apple pregătește primul iPhone pliabil CITEȘTE ȘI FOTO Apple pregătește primul iPhone pliabil

În decembrie a fost relatat că Guvernul a aprobat șase cereri de finanțare pentru proiecte cinematografice în valoare de 39,9 milioane de lei, în cadrul schemei de ajutor de stat menite să sprijine această industrie, iar printre proiectele depuse se numără și coproducții în care vor juca actori precum Gerard Butler, Steven Seagal și Nicolas Cage.

În același timp, la finele anului trecut, Profit.ro a relatat că Pro TV SRL, cu afaceri anul trecut de peste 768 milioane lei și un profit net de aproape 213 milioane lei, nu a reușit să convingă autoritățile să-i acorde ajutor de stat pentru sezonul de toamnă din anul viitor Las Fierbinți, solicitarea de a primi bani din buget pentru acest proiect fiind respinsă. 

 

viewscnt
Afla mai multe despre
filme
cinema