VIDEO Grupul britanic Cineworld, proprietarul celui mai mare lanț local de cinematografe, Cinema City, va aduce în România sistemul de săli ScreenX

VIDEO Grupul britanic Cineworld, proprietarul celui mai mare lanț local de cinematografe, Cinema City, va aduce în România sistemul de săli ScreenX
scris 20 iun 2018

Grupul britanic Cineworld, proprietarul celui mai mare lanț de cinematografe din România, Cinema City, va deschide în următorii ani 100 de săli ScreenX în SUA, Marea Britanie, Israel și șapte țări europene, printre care și România, sistemul fiind bazat pe un ecran panoramic care se extinde pe trei laturi ale sălii.

La acest moment, sunt două astfel de săli în Los Angeles, una în Las Vegas și alte 139 de spații la nivel global pe glob, urmând să se ajungă la 200 de ecrane până la finalul acestui an, după inaugurări în China, Japonia, Coreea, Asia de Sud-Est, Franța, Elveția, Turcia, Orientul Mijlociu și America Latină. Printre acestea se află și cea mai mare sală ScreenX din lume, ce urmează să fie deschisă în această vară în Liberty, Kansas City.

Urmărește-ne și pe Google News

Cineworld a colaborat anterior cu compania mamă ScreenX, CJ 4DPLEX, pentru a deschide 145 de săli 4DX în SUA și Europa. 

La finele anului trecut, Cineworld a semnat acordul pentru achiziția rivalului american Regal Entertainment Group în schimbul a 3,6 miliarde de dolari, tranzacție în urma căreia devine al doilea cel mai mare jucător pe piața globală, cu 9.500 ecrane de cinema și operațiuni în 10 țări.

VIDEO Facebook a lansat o versiune de Messenger pentru copii CITEȘTE ȘI VIDEO Facebook a lansat o versiune de Messenger pentru copii

Regal Entertainment operează 561 de cinematografe cu 7.315 ecrane în peste 40 de state din SUA, anul trecut raportând venituri de 3,56 miliarde de dolari.

Cineworld, companie fondată în 1995, deține 232 multiplexuri cu peste 2.227 de săli, în Marea Britanie, Irlanda, Polonia, Cehia, Slovacia, România, Ungaria, Bulgaria și Israel.

În România, compania britanică deține și operează, prin intermediul Cinema City, 24 de multiplexuri cu 223 de săli.

viewscnt
Afla mai multe despre
cineworld
regal entertainment
preluare
tranzactie
cinematografe