UniCredit Bank anunță că acordă credite cuprinse între 25.000 euro și 7,5 milioane euro, cu garanție de 50%, IMM-urilor și întreprinderilor mid-caps (societăți cu până la 499 de angajați), în baza acordului semnat cu Fondul European de Investiții (FEI), prin Programul de Garantare pentru IMM-uri InnovFin, un program care are ca obiectiv facilitarea accesului la finanțare pentru întreprinderile inovatoare.
Companiile care vor accesa această facilitate vor achita un comision de garantare între 0,25% și 0,40% p.a. raportat la valoarea creditului contractat și vor beneficia de o reducere de dobândă care se va acorda în funcție de caracteristicile împrumutului
Creditele sunt acordate prin instrumentul InnovFin SME Guarantee Facility, cu suport financiar acordat de Uniunea Europeană în cadrul Programului Orizont 2020 Instrumente Financiare și de Fondul European pentru Investiții Strategice (FEIS) în cadrul Planului de investiții pentru Europa. FEIS are ca scop sprijinirea finanțării și implementării investițiilor în Uniunea Europeană și asigurarea unui acces sporit la finanțare.
UniCredit, prin subsidiarele sale, oferă astfel o finanțare suplimentară de 160 de milioane de euro companiilor inovatoare din România, Bulgaria, Ungaria, Bosnia și Herțegovina, Croația, Republica Cehă, Slovacia și Serbia.
CITEȘTE ȘI Eurobank a înregistrat pierderi din 15 milioane de euro în T3 din cauza cheltuielilor legate de vânzarea BancpostFondul European de Investiții (FEI) este parte componentă a Grupului Băncii Europene de Investiții. Misiunea sa centrală este de a sprijini întreprinderile micro, mici și mijlocii din Europa prin facilitarea accesului la finanțare. FEI proiectează și dezvoltă capital de risc și de dezvoltare, garanții și instrumente de microfinanțare care se adresează acestui segment de piață. Prin rolul său, FEI întărește obiectivele UE de a sprijini inovarea, cercetarea și dezvoltarea, antreprenoriatul, creșterea economică și ocuparea forței de muncă.
UniCredit Bank este parte a UniCredit. Grupul este prezent în România prin UniCredit Bank, UniCredit Consumer Financing, UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Insurance Broker, UniCredit Leasing Fleet Management și UniCredit Business Integrated Solutions.