Eurobank a înregistrat pierderi din 15 milioane de euro în T3 din cauza cheltuielilor legate de vânzarea Bancpost

Eurobank a înregistrat pierderi din 15 milioane de euro în T3 din cauza cheltuielilor legate de vânzarea Bancpost
scris 17 nov 2017

Banca elenă Eurobank a înregistrat în trimestrul al treilea pierderi de 15 milioane de euro din cauza cheltuielilor legate de vânzarea Bancpost, potrivit datelor publicate joi de a treia mare instituție de credit din Grecia în funcție de active, transmite Reuters.

Kasparov vine în premieră în România. Detalii AICI

Exceptând aceste cheltuieli, Eurobank a obținut un profit de 61 de milioane de euro în trimestrul al treilea, în creștere cu 64% față de aceeași perioadă a anului trecut, în condițiile în care provizioanele au stagnat, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Eurobank a explicat că se află în ultima fază a negocierilor cu Banca Transilvania pentru vânzarea filialei din România, Bancpost, care face parte din planul de restructurare convenit cu autoritățile din Uniunea Europeană.

EXCLUSIV Raiffeisen Bank modifică dobânzile la credite, după ordinul ANPC. A început cu clienții cărora le scade rata, urmează cei cu creșteri CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Raiffeisen Bank modifică dobânzile la credite, după ordinul ANPC. A început cu clienții cărora le scade rata, urmează cei cu creșteri

Banca Transilvania, a doua instituție de credit după active de pe piața românească, a anunțat la sfârșitul săptămânii trecute că împreună că Eurobank, acționarul principal al Bancpost, au derulat negocieri exclusive cu privire la potențiala achiziție a Bancpost, ERB Retail Services IFN și ERB Leasing IFN din Romania, iar data semnării acordului este estimată cel mai târziu pentru sfârșitul lunii noiembrie.

Potrivit datelor publicate de Eurobank, la care fondul elen de salvare a băncilor, HFSF, are o participație de 2,4%, provizoanele pentru creditele neperformante au scăzut cu 2,4% față de intervalul similar al anului trecut, la 178 de milioane de euro.

Împrumuturile neperformante, care au o întârziere la plată de peste 90 de zile, erau de 35,2% la sfârșitul lunii septembrie, ușor sub nivelul de 35,2% atins în trimestrul al doilea.

Eurobank a vândut în septembrie un portofoliu de credite neperformante în valoare de 1,5 miliarde de euro, companiei suedeze Intrum, tranzacție care potrivit directorului general al Eurobank, Fokion Karavias, a avut un efect pozitiv asupra reducerii ratei creditelor neperformante.

În lunile următoare, banca elenă intenționeză o nouă vânzare de împrumuturi neperformante, dar nu a dezvăluit cine ar fi cumpărătorul.

viewscnt
Afla mai multe despre
eurobank