Scăderi pe bursele europene. Probleme în sectorul manufacturier german, care se adaugă îngrijorărilor legate de atacul asupra bazelor SUA din Irak

Scăderi pe bursele europene. Probleme în sectorul manufacturier german, care se adaugă îngrijorărilor legate de atacul asupra bazelor SUA din Irak
scris 8 ian 2020

Acțiunile europene scad în ședința de miercuri, toții indicii sectoriali, cu excepția celui din domeniul petrolului și gazelor, tranzacționându-se pe "roșu", după atacul cu rachete la bazele americane din Irak.

Informațiile privind atacul și temerile legate de escaladarea conflictului au generat o reacție puternică pe moment, cu un impact semnificativ pe contractele futures. 

Urmărește-ne și pe Google News

Indicele paneuroepan Stoxx 600 este în scădere cu 0,25%, după ce, anterior, a coborât cu până la 0,6% față de marți. FTSE 100, al bursei londoneze, are un declin similar, CAC 40 (Paris) scade cu 0,3%, iar DAX (Frankfurt) pierde 0,45%. Declinul acțiunilor germane este accentuat de datele care au relevat scăderea comenzilor în sectorul manufacturier în noiembrie.

Condusă de Radu Ghețea, Libra Bank pregătește în premieră obligațiuni de 10 milioane euro CITEȘTE ȘI Condusă de Radu Ghețea, Libra Bank pregătește în premieră obligațiuni de 10 milioane euro

Comenzile primite de fabricile germane au scăzut cu 1,3% în penultima lună a anului, pe fondul cererii externe slabe. Declinul a fost fost unul neașteptat și a venit după o revenire temporară a comenzilor în luna octombrie.

Stoxx 600 Oil & Gas, care surprinde evoluția companiilor din domeniul petrolului și gazelor, este în creștere, susținut de avansul cotațiilor petrolului. pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu.

Activele de refugiu, cum sunt aurul și yenul japonez, sunt în urcare. În schimb, acțiunile asiatice au închis în declin. indicele Nikkei de la Tokyo a scăzut cu 1,57%, indicele bursei de la Shanghai a pierdut 1,22%, iar Hang Seng din Hong Kong, 0,83%.

Contractele futures pentru indicii americani au recuperat din declinul inițial și se tranzacționează, în apropiere de deschiderea ședinței bursiere din SUA, în scădere ușoară.

viewscnt
Afla mai multe despre
stoxx 600
irak
manufacturier
economie germana
petrol
burse
actiuni
orientul mijlociu