Valentin Budeș, CFO Sphera Franchise Group, vine, pe 13 iunie, la Profit Piața de Capital.forum - Ediția a IV-a. DETALII AICI
CONTEXT
Într-un an în care zgomotul alegerilor acoperă temele economice serioase care preocupă mediul de afaceri, nu doar în România, ci și în multe din statele occidentale, Profit.ro aduce în dezbatere provocările finanțării prin piețele de capital, organizând PROFIT PIAȚA DE CAPITAL.forum, ajuns la a IV-a ediție anul acesta.
După un an 2023 remarcabil pentru bursă, cu un avans de peste 30%, cu randament printre cele mai mari din Europa, și cu cea mai mare listare din istoria țării, cea a Hidroelectrica, 2024 nu a început deloc rău. Indicele principal al pieței, BET, a urcat succesiv pe valori record, avansând cu mai mult de 10% de la începutul anului și cu peste 50% pe intervalul ultimelor 12 luni.
Avem a treia cea mai mare piață din regiune, însă cu lichiditatea nu stăm din păcate la fel de bine. Boom-ul listărilor noi, după semnalul dat de Hidroelectrica, încă se lasă așteptat, deși piața a început să se miște.
Economia așteaptă mult mai mult de la piața de capital decât noi maxime istorice la nivelul cotațiilor. Nevoia de finanțare prin mijloace alternative celor bancare a crescut, mai ales în contextul înăspririi condițiilor de creditare și al creșterii dobânzilor.
Piața de capital încă nu a devenit o opțiune viabilă pentru finanțarea afacerilor mici și mijlocii din România, rămâne subdimensionată și nu avansează în ritmul dorit la capitolul listări.
În ultimii 15 ani, 45 de companii s-au delistat de pe piața principală a BVB, de trei ori mai mult decât numărul listărilor. Activitatea de tranzacționare rămâne redusă, mai ales pe segmental AeRO, cu lichiditatea dominate de câteva companii, iar ponderea capitalizării bursiere în PIB rămâne mult sub media UE, în condițiile în care nici nivelul din Europa nu se apropie prea mult de cel de peste Ocean.
Lucruri de rezolvat rămân și în funcționarea pieței derivatelor, care să ajute investitorii să-și acopere riscurile, dar și pentru câștigarea încrederii investitorilor de retail.
Cadrul macroeconomic, fiscal, social și geopolitic în care vin aceste provocări nu este nici el deloc simplu, cu alegeri în mai multe valuri și conflicte armate în apropierea granițelor și în Orientul Mijlociu, care continua să afecteze piețele.
TEME DE DEZBATERE:
Ce perspective de creștere are lichiditatea bursieră? Cum dezghețăm piața listărilor. Ce noi IPO sunt de așteptat, inclusiv de la companii de stat?
Lecții din experiența companiilor care s-au listat.
Perspective pentru investitorii de retail. Ce poate atrage populația să-și plaseze banii pe piața de capital.
Nevoi de creștere a transparenței bursei și companiilor listate.
Provocări pentru piața secundară, unde în mod special lichiditatea e redusă.
Cât de facil este accesul investitorilor străini la acțiunile românești? În ce stadiu și ce așteptări realiste mai există pentru crearea unei uniuni a piețelor de capital europene?
Ce schimbări de reglementare sunt așteptat de la ASF? Provocări fiscale pentru piața de capital.
Care este stadiul proiectului Contrapărții Centrale și șansele operaționalizării anul acesta. Impact pentru bursă.
Perspective pentru piețele de capital în contextul așteptării unor scăderi ale dobânzilor de către băncile centrale.
Provocări pentru fondurile de pensii. Ce oportunități de investiții au fondurile de pensii, ce măsuri și soluții sunt necesare pentru limitele de expunere.
Perspective pentru fondurile de capital de risc.
Soluții de finanțare pentru startup-uri prin piața de capital.
Cum evoluează tranzacționarea titlurilor de stat la bursă.
Cum poate piața de obligațiuni corporate să devină mai activă decât e acum.
Nevoia de educație financiară pentru piața de capital. Care sunt zonele disfuncționale. Comunicarea cu investitorii: carențe, provocări și soluții.
Perspectiva promovării BVB la statului de piață emergent de către MCSI. Cum va arăta piața derivatelor și pe ce lichiditate vom putea miza în anii următori?
Cum afectează tensiunile internaționale piața de capital românească? Ce măsuri la nivel intern pot atenua problemele?