Indicele reprezentativ de la Bursa de Valori București a împlinit 20 de ani. Valoarea este de aproape 8 ori mai mare decât la lansare, dar indicele nu a depășit nici după 10 ani maximul istoric ce a fost consemnat în vara anului 2007.
Un indice vechi cât piața. Indicele reprezentativ BET de la BVB a împlinit 10 ani de la lansare, având în componenta sa companii cu o capitalizare totală de 35 miliarde lei. Titlurile Băncii Transilvania (TLV) și ale BRD Groupe Societe Generale (BRD) sunt cele mai longevive din component acestui indice care acum are în structura sa 13 emitenți.
Indicele principal al pieței nu a reușit, însă, să surmonteze integral trendul descendent al crizei financiare și nu a performat împreună cu piețele mature către noi maxime istorice. Așa cum se vede pe graficul lunar atașat, indicele încă se regăsește sub maximul istoric atins pe vârful balonului creditării din România din vara anului 2007.
Picajul din timpul crizei financiare a fost de peste 80%, iar recuperarea a fost greoaie, susținută de politicile de dividend generoase în principal ale companiilor din domeniul energetic unde statul este acționar majoritar. Indicele este, totuși, încă la peste 20% față de topul bursier de acum 10 ani.
Al doilea indice ca vechime, lansat în anul 1998, care prindea totalitatea titlurilor listate la cota pieței reglementate de la BVB, BET-C, a încetat să mai fie calculat din vara anului 2014. În locul acestuia a fost introdus indicele BET Plus, cu o acoperire mai restrânsă a pieței.