Resorbirea efectului cerealelor ucrainene, resimțită în bilanțul TTS - vădită și pe piața AeRO

Resorbirea efectului cerealelor ucrainene, resimțită în bilanțul TTS - vădită și pe piața AeRO

Sursa foto: TTS

scris 7 iun 2024

Compania Romnav, listată pe Sistemul Multilateral de Tranzacționare de la BVB, și-a redus în 2023 cifra de afaceri netă cu 18,95%, la 74,53 milioane lei, de la 91,96 milioane lei, după un an 2022 marcat de declanșarea conflictului din Ucraina. Scădere cu peste o treime a profitului net.

Acțiunile liderului transportului fluvial de la Dunărea de Jos, Transport Trade Services (TTS), s-au înscris pe o traiectorie descendentă de la începutul acestei săptămâni și au atins în aceste zile minime ale ultimelor 6 luni. Este o contraperformanță care vine în condițiile unei propuneri dezamăgitoare de dividende din profitul excepțional al anului trecut, dar și de declinul afacerilor afișat la T1.

Urmărește-ne și pe Google News

Practic, compania trădează o estompare a efectului conflictului de la Est, care, la jumătatea anului 2022, a adus o explozie a tarifelor de transport fluvial, dar și afaceri sporite pe acest segment de piață, date de oportunitatea preluării unor mărfuri din Ucraina, în special cereale. Este o realitate care se schimbă și care s-a reflectat în bilanțul TTS.

CEO: Ritmul de scădere a producției OMV Petrom va accelera CITEȘTE ȘI CEO: Ritmul de scădere a producției OMV Petrom va accelera

Nu este numai cazul companiei listate în anul 2021 pe piața reglementată a Bursei de Valori București. Pe segmentul AeRO, al companiilor cu capitalizare mai mică, Romnav Brăila (BRNA) afișează un declin al afacerilor și profitului net pentru 2023, față de un exercițiu excepțional în 2022.

Astfel, compania a realizat în 2023 venituri din exploatare de 85,70 milioane lei, în scădere cu 13,18%, față de cele de 98,71 milioane lei din anul anterior. Remarcabil, aceste afaceri sunt totuși duble față de cele din 2021, an în care Ucraina încă avea pace.

DOCUMENT Hidroelectrica schimbă bugetul: minus de 14% la profit și dividende. Cauze: ieftinirea energiei și creșterea unor cheltuieli, inclusiv a salariilor. Investiții mai mici. Problemele din domeniu, la Maratonul Energiei CITEȘTE ȘI DOCUMENT Hidroelectrica schimbă bugetul: minus de 14% la profit și dividende. Cauze: ieftinirea energiei și creșterea unor cheltuieli, inclusiv a salariilor. Investiții mai mici. Problemele din domeniu, la Maratonul Energiei

În același interval de raportare, cheltuielile de exploatare s-au majorat cu 14,39%, la 53,11 milioane lei, de la 46,43 milioane lei. Sunt condițiile în care rezultatul net a coborât cu 36,98%, la 28,69 milioane lei, de la 45,53 milioane lei. Chiar și așa, acesta este de 5 ori și jumătate mai mic decât câștigul net de 5,17 milioane lei din 2021.

Companie listată pe piața AeRO unde a fost transferată în 2015 de pe defuncta piață Rasdaq, Romnav Brăila asigură transportul cu barje acoperite pe Dunăre, o altă ramură a business-ului fiind transferarea autovehiculelor cu BAC-ul de la Brăila la Smârdan.

Societatea îl are ca acționar majoritar pe Gheorghe Antistescu, acesta concetrând acțiuni reprezentând 79,80% din capitalul social. La ultimul pre de închidere al acestor titluri, de 64,50 lei/acțiune, capitalizarea bursieră a emitentului la 140,08 milioane lei (28,15 milioane euro).

viewscnt
Afla mai multe despre
romnav
tts
bursa
bvb