"Purceii" vin plini pentru acționarii Băncii Transilvania

"Purceii" vin plini pentru acționarii Băncii Transilvania

Sursa foto: Teresa Kenney | Dreamstime.com

scris 26 apr 2018

În ziua în care în Adunările Generale ale Acționarilor Băncii Transilvania au fost avizate distribuirea de dividende de 610 milioane lei și acțiuni gratuite în contul unei majorări de capital de peste 471 milioane lei, instituția de credt a raportat și un câștig net trimestrial cu aproape 50% mai mare decât cel din primele luni ale anului trecut.

Motive multiple de bucurie pentru acționarii Băncii Transilvania, care au avut ieri o zi foarte bună. Raportarea trimestrială a indicat că instituția de credit a obținut un profit net de 366 milioane lei, cu 48,7% mai mult decât în primele 3 luni din 2017, iar la nivel de grup, avansul a fost de 45,7%, până la un câștig net de aproape 389 milioane lei. Sunt rezultate încurajatoare pentru o instituție de credit care a venit cu cash către acționari și în contul rezultatelor pe exercițiul financiar precedent.

Urmărește-ne și pe Google News

Astfel, Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor a aprobat ieri acordarea de dividende în valoare însumată de 610,00 milioane lei, respectiv un dividend brut de 0,1405063951 lei/acțiune care, calculat la nivel net și raportat la prețul de 2,7400 lei/acțiune al închiderii de ieri oferă un randament de 4,87%. Data de înregstrare ar urma să fie 5 iunie, iar data plății este 15 iunie.

BCR, BRD și Raiffeisen și-au unit forțele și vor intermedia pentru Primăria Capitalei la BVB o emisiune de obligațiuni de 550 milioane lei CITEȘTE ȘI BCR, BRD și Raiffeisen și-au unit forțele și vor intermedia pentru Primăria Capitalei la BVB o emisiune de obligațiuni de 550 milioane lei

De asemenea, Adunarea Generală Extraordinare a Acționarilor a votat o majorare de capital social cu suma de 471,04 milioane lei, prin emisiunea unui număr similar de acțiuni cu valoarea nominală de 1 leu pe acțiune și care vor fi alocate cu titlu gratuit acționarilor în funcție de dețineri.

Finalmente, instituția de credit mai vizează derularea unui  program de răscumpărări de acțiuni proprii în vederea implementării ulterioare a unui sistem de remunerare a personalului. Astfel, ținta operațiunii de buy-back ar urma să o constituie un pachet de maximum 35,00 milioane acțiuni, reprezentând 0,80% din capitalul social, care ar urma să fie achiziționate într-o perioadă de 18 luni de la publicarea eventualei hotărâri a AGEA.

Titlurile Băncii Transilvania au tins să se aprecieze în piața secundară de la BVB către finalul acestei luni, iar la ultima cotație, instituția de credit este cea mai valoroasă din sistemul bancar românesc, la o capitaliizare de bursieră de 11,89 miliarde lei (2,56 miliarde euro).

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
dividende
rascumparari
bvb
bursa