Promateris, societate în acționariatul căreia au intrat fondatorii Dedeman, raportează la 9 luni afaceri în stagnare și scădere drastică a profitului

Promateris, societate în acționariatul căreia au intrat fondatorii Dedeman, raportează la 9 luni afaceri în stagnare și scădere drastică a profitului
scris 1 nov 2022

Compania Promateris a înregistrat în primele 3 trimestre un declin de 35,82% al câștigului pretaxare EBITDA, la 14,35 milioane lei, de la 22,36 milioane lei în perioada similară a anului trecut, impactul fiind chiar mai important la nivelul rezultatului net.

Promateris (PPL) a realizat la 9 luni o cifră de afaceri de 136,38 milioane lei, cu un avans marginal, +0,28%, față de cea de 135,99 milioane lei din intervalul corespondent din 2021. Totuși, compania a resimțit anul 2022 prin prisma creșterii costurilor, conducerea emitentului indicând expres, în raportarea semestrială, majorarea prețurilor la materiile prime, scumpirea electricității și creșterea costurilor de finanțare.

Urmărește-ne și pe Google News

În ceea ce privește ultimul aspect, Promateris afișează la 30 septembrie datorii la bănci în valoare totală de 67,07 milioane lei, cu 66,10% mai mari decât cele de 40,38 milioane lei de la sfârșitul anului trecut.

ULTIMA ORĂ Profitul OMV Petrom a crescut de peste 5 ori și a depășit 9 miliarde lei în primele 9 luni. Scumpirile galopante au compensat scăderea producției și vânzărilor CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Profitul OMV Petrom a crescut de peste 5 ori și a depășit 9 miliarde lei în primele 9 luni. Scumpirile galopante au compensat scăderea producției și vânzărilor

Cheltuielile cu materiile prime au urcat cu 8,64%, la 101,65 milioane lei, de la 93,56 milioane lei, în timp ce cheltuielile cu personalul au sporit cu 16,24%, la 11,52 milioane lei, de la 9,91 milioane lei în primele 3 trimestre ale anului trecut.

Acesta este contextul în care rezultatul net de 3,07 milioane lei este de 4 ori și jumătate mai mic decât profitul net de 13,67 milioane lei din perioada similară a anului trecut.

EXCLUSIV Un fond de investiții cumpără agresiv creanța de la ANAF asupra telefericului lui Adrian Sârbu și vizează preluarea controlului companiei, care concentrează active de milioane euro. Plan de listare la bursă CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Un fond de investiții cumpără agresiv creanța de la ANAF asupra telefericului lui Adrian Sârbu și vizează preluarea controlului companiei, care concentrează active de milioane euro. Plan de listare la bursă

Compania vinde începând cu anul 2017 ambalaje biodegradabnile pentru retaileri prin firma Biodeck, în care este acționar integral și în raport cu care deține creanțe de 2,61 milioane lei. În intervalul de raportare, veniturile din vânzarea de produse specifice realizate prin Biodeck s-au ridicat la 58,44 milioane lei.

„În 2022, Promateris va continua să investească în dezvoltarea capacității de bioplastice pentru consolidarea poziției de lider regional, dar și în integrarea pe verticală prin dezvoltarea capacității de producție de granule bio-based”, spune raportarea trimestrială. „În 2022 și 2023, compania își propune să intre pe piețe noi din regiune și să își consolideze poziția pe piețele cheie din CEE, în care activează.”

Romgaz și-a redus ușor producția de gaze. Cea de energie s-a dublat CITEȘTE ȘI Romgaz și-a redus ușor producția de gaze. Cea de energie s-a dublat

Fosta Prodplast, companie de producție de mase plastice relocată și pe al cărei teren a fost construit mall-ul Veranda, este controlată de persoane și vehicule financiare în proporție de 69,96%, de familia omului de afaceri Florin Pogonaru, însă cu o diluare semnificativă după primirea în acționariat a Pavăl Holding, entitatea de plasamente bursiere a fondatorilor Dedeman, frații Dragoș și Adrian Pavăl și care a dobândit un pachet de acțiuni reprezentând 24,03% din capitalul social.

Activele totale ale Promateris erau la data de 30 septembrie de 189,04 milioane lei, în creșere cu 4,57% față de cele de 180,78 milioane lei de la T3 2021. La BVB, titlurile companiei se tranzacționează pe volume foarte mici, uneori de doar câteva sute de lei pe sesiune și la ultimul preț de de piață, de 13,90 lei/acțiune, compania are o capitalizare bursieră de 398,89 milioane lei (81,17 milioane euro).

viewscnt
Afla mai multe despre
promateris
bvb
bursa
paval holding
dedeman
biodeck
florin pogonaru