Profitabilitatea Electroargeș a bătut pasul pe loc în 2018

Profitabilitatea Electroargeș a bătut pasul pe loc în 2018
scris 1 mar 2019

Deși și-a majorat afacerile anul trecut, producătorul de aparate electrocasnice Electroargeș a avut un profit net cu aproximativ 500.000 de lei mai mic, de aproape 12,3 milioane lei

Electroargeș Curtea de Argeș (ELGS) a obținut în 2018 venituri totale din exploatare de 235,45 milioane lei, în creștere cu 17,54%, față de cele de 200,31 milioane lei în exercițiul financiar precedent. În același răstimp, cheltuielile totale de exploatare au crescut cu într-un ritm încă și mai accelerat, +21,53%, la 228,24 milioane lei, de la 187,80 milioane lei.

Urmărește-ne și pe Google News

Astfel, profitul din exploatare a fost de 7,21 milioane lei, cu 42,36% mai redus decât cel de 12,51 milioane lei din 2017. La nivelul profitului net, declinul este atenuat, de 4,66%, până la 12,27 milioane lei, față de cel de 12,87 milioane lei. La 9 luni câștigul net era de 7,23 milioane lei.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum
Paradoxul polonez: Naționaliștii refac sistemul fondurilor de pensii private, după „confiscările” guvernelor actualului președinte al Consiliului Europei, Donald Tusk CITEȘTE ȘI Paradoxul polonez: Naționaliștii refac sistemul fondurilor de pensii private, după „confiscările” guvernelor actualului președinte al Consiliului Europei, Donald Tusk

Compania Electroargeș va avea în 2019 și 2020 comenzi pentru livrarea a cel puțin 1,54 milioane de aspiratoare pe an, după ce a semnat un contract cu firma germană Kärcher. În 2017, partenerul atrăgea atenția companiei românești că nu poate desface produse sub marcă proprie utilizând tehnologia primită de la ei.

La 31 decembrie, activele totale ale companiei erau de 133,25 milioane lei, în creștere cu 15,54% față de cele de 115,33 milioane lei de la sfârșitul anului 2017. În același interval de raportare, datoriile totale s-au majorat cu 51,22%, la 60,73 milioane de lei, de la 40,16 milioane de lei.

Electroargeș este listată la cota Bursei de Valori București și la ultimul preț de închidere de 1,1500 lei/acțiune, capitalizarea de piață a companiei se ridică la 80,23 milioane de lei (16,92 milioane euro).

viewscnt
Afla mai multe despre
electroarges
karcher
bvb
bursa
aspiratoare
germania