După seceta de listări, piața reclamă inundație la bursă. Suprapunerea perioadelor de subscriere a ofertelor Sphera și Transilvania Broker stârnește nemulțumiri. Investitor: "Toți pierd!”"

După seceta de listări, piața reclamă inundație la bursă. Suprapunerea perioadelor de subscriere a ofertelor Sphera și Transilvania Broker stârnește nemulțumiri. Investitor: "Toți pierd!”"

Sursa foto: Carloscastilla / dreamstime.com

scris 24 oct 2017

Anunțarea intempestivă a ofertei operatorului lanțurilor KFC și Pizza Hut imediat după lansarea operațiunii Transilvania Broker și suprapunerea perioadelor de subscriere au creat un sentiment negativ într-o piață neobișnuită cu o astfel de frecvență a exercițiilor. „Ar fi trebuit să nu fie una peste alta”, spune un investitor. Absența unui timp de gândire și publicarea cu întârziere pe portalul BVB sunt alte elemente de nemulțumire.

Bursa a preluat prospectul de ofertă al Sphera Franchise abia la aproape 2 ore după publicarea știrii cu parametrii operațiunii pe piață în Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Kasparov vine în premieră în România. Detalii AICI

Absența unei cadențe a exercițiilor de piață a împiedicat formarea unei clase de investitori de retail extinse în anii trecuți, iar acum intrarea a 2 oferte simultan în piață în valoare de 55-70 milioane euro este privită ca un fenomen negativ. Dacă brokerii se tem de competiția pe resursele restrânse ale bazinului redus de jucători, investitorii consideră că secvența este precipitată, lăsându-le doar câteva zile să pregătească banii și să ia o decizie cumpănită.

Majoritatea persoanelor din piață contactate de Profit.ro au fost surprinse de listarea companiei Sphera Franchise, care operează în România lanțurile KFC și Pizza Hut, ei mizând mai degrabă pentru derularea unei oferte în luna decembrie. Faptul că vin la doar câteva zile după anunțul operațiunii de către Transilvania Broker de Asigurare (TBK), induce un sentiment de urgență încă și mai mare. „Prea suprapuse”, a declarat pentru Profit.ro Dumitru Miheș, investitor cu 20 de ani de experiență pe piața de capital locală. „Parcă și pică prost pe piața românească”, adaugă acesta, făcând trimitere la faptul că sunt vânzări destul de consistente chiar și pe acțiunile cu parametri investiționali atractivi.

EXCLUSIV Elvila vine pe bursă. Compania realizează o listare tehnică pe piața AeRO de la BVB, fără ca majoritarul Viorel Cataramă să vândă sau să majoreze capitalul. „Caut transparență maximă” CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Elvila vine pe bursă. Compania realizează o listare tehnică pe piața AeRO de la BVB, fără ca majoritarul Viorel Cataramă să vândă sau să majoreze capitalul. „Caut transparență maximă”

Un broker din București era și el surprins de lansarea ofertei Sphera. „Sincer, nici n-am apucat să văd”, a afirmat acesta. Casa de brokeraj la care lucrează intenționează să pregătească rapoarte de analiză privind cei 2 emitenți care bat la ușile bursei, dar susține că vor mai avea nevoie de câteva zile, pentru că anunțurile au venit prea din scurt.

„Toți pierd din suprapunerea asta”, spune și Marius Motogna, investitor din Cluj-Napoca, având un portofoliu consistent, care a spus că deși are un orar aglomerat își va face timp să citească prospectele de ofertă.

Fondurile închise de investiții, câștiguri cumulate de peste 1,24 miliarde lei. SIF-urile cele mai penalizate de piață CITEȘTE ȘI Fondurile închise de investiții, câștiguri cumulate de peste 1,24 miliarde lei. SIF-urile cele mai penalizate de piață

În cazul Sphera, acesta a ajuns târziu și neuniform către investitori. Interlocurii noștri au reclamat diseminarea deficitară, având în vedere că acesta a apărut cu întârziere pe portalul Bursei de Valori București. Operatorul de piață a preluat prospectul de ofertă al Sphera Franchise abia la aproape 2 ore după publicarea știrii cu parametrii operațiunii pe piață în Profit.ro.

„Nu este încă pe site-ul Bursei? Și vor să înceapă oferta mâine?! Bravos!”, spune Motogna, care este și vicepreședinte în Asociația Investitorilor pe Piața de Capital (AIPC).

Un broker pe care l-am contactat ne-a spus că tot actualiza pagina bvb.ro în așteptarea documentului despre care nu știa că fusese publicat pe portalul companiei. O altă nemulțumire a sa este că cele 2 oferte au perioade de subscreiere identice, 24 octombrie – 2 noiembrie, ceea ce ar fi fost de evitat pentru că mulți clienți ar putea să aleagă doar unul dintre cei 2 emitenți din lipsa de disponibilități bănești. „Și ASF-ul ăsta!... Aprobă prospectele deodată, când au ei ședință...”

Un monstru al Comisiei Europene, directiva MiFID II CITEȘTE ȘI Un monstru al Comisiei Europene, directiva MiFID II

Miheș chiar a invocat această problemă a disponibilizării din timp a resurselor. Trebuie să participe la majorările de capital pentru a-și păstra proporția deținerilor la Bittnet Systems (BNET) și Medlife (M), astfel încât simte un disconfort pentru faptul că trebuie să decidă de pe o zi pe altă dacă intră în acționariatul unor noi companii. „Mă apuc să mă leg la cap și cu Pizza Hut acum...” Vede presiune la vânzare pe companii de dividende bune precum cele cu capital majoritar de stat și nici nu știe dacă merite să achiziționeze pachete în oferte. Experiențele recente de la Digi Communications (DIGI) și AAGES Târgu Mureș (AAG) îi spun că va putea găsi și în piața secundară titluri la prețuri egale sau chiar inferioare celor de ofertă.

EXCLUSIV Polonezul Ludwik Sobolewski nu va mai reveni la Bursă. Procedurile sunt reluate, consensul este că noul director general va fi un român CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Polonezul Ludwik Sobolewski nu va mai reveni la Bursă. Procedurile sunt reluate, consensul este că noul director general va fi un român

„Mi se pare prea scump”, mai zice Miheș. Nu este singurul care a indicat pentru Profit.ro ca fiind - la o primă vedere - scumpă oferta Sphera, la prețul de 16-21 de ori câștigul pretaxare EBITDA. „Daa... scump”, ne zice un broker. Poziții similare au fost enunțate de urilizatori ai forumului bursier agf.ro: „Și Sphera asta e supraevaluată mult”, „Scumpă și Sphera; securiștii ăștia chiar ne cred proști?” Sunt opinii care trebuie luate cu rezervă pentru că și în cazul MedLife (M), listată în decembrie, abordările au fost foarte conservatoare, iar cotația în piață a crescut cu 41,15%, la 36,70 lei/acțiune, cât este ultimul preț de închidere la BVB.

Riscurile de care se tem cel mai mult trezorierii și finanțiștii din bănci și corporații CITEȘTE ȘI Riscurile de care se tem cel mai mult trezorierii și finanțiștii din bănci și corporații

O altă nemulțumire este indicată pe portalul AGF de un investitor: „KFC 0 discount pentru retail.” Motogna afirmă că este posibil ca ofertantul să fi găsit deja masa critică de cumpărători și să nu fie foarte interesat de cooptarea micilor investitori. Mai degrabă crede că cei de la Goldring, intermediarul pentru Transilvania Broker, ar fi interesat de o participare ridicată a retailului.

Informații furnizate de casa de brokeraj din Târgu Mureș au arătat o preocupare în prima jumătate a acestui an ca oferta derulată la producătorul de instalații industriale AAGES să nu se suprapună cu cea de la Digi, acesta fiind motivul pentru care a și fost amânată pentru luna iunie. Astfel, este probabil ca o preocupare similară să fi existat și pentru Transilvania Broker, dar urgentarea ofertei de la Sphera să îi fi prins pe picior greșit.

În noiembrie 2013 au fost poziții în piață potrivit cărora o parte din eșecul oferteide listare a Adeplast a fost cauzat și de competiția operațiunii derulată de Romgaz Mediaș (SNG) care a absorbit o mare parte din resurse, în special pe retail.

Miheș afirmă, de asemenea, că ofertele ar fi trebuit „să nu fie una peste alta” și că o întindere a intervalului de subscriere pentru 10 zile lucrătoare ar fi fost mai nimerită pentru ca investitorii să poată lua decizii așezate de investire. Reprezentantul unui fond de investiții străin a afirmat într-o discuție cu Profit.ro că ar fi participat la oferta de obligațiuni a Bittnet Systems, dar închiderea acesteia în 2 zile a fost mai rapidă decât capacitatea sa de a lua o decizie în timp scurt.

Chiar dacă vin în secvență rapidă, Florin Mirică, investitor cu 15 ani de experiență pe piața de capital românească, vede partea plină a paharului, aceea că vine marfă nouă pe bursă. „E un lucru bun”, ne spune. „S-ar putea să intru. Cel puțin la oferta Transilvania Broker...”

viewscnt
Afla mai multe despre
kfc
pizza hut
dumitru mihes
bvb
bursa
transilvania broker
sphera franchise
goldring