Producătorul de aluminiu Alro a convocat acționarii solicitându-le prelungirea, până în anul 2020, a unei facilități de credit în valoare de 137 milioane dolari și suplimentarea acesteia cu suma de 30 milioane dolari.
Alro Slatina (ALR), deținută de miliardarul rus Vitali Machitski, a convocat pentru 9 noiembrie Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor, având ca principal punct pe ordinea de zi prelungirea scadenței până la data de 20 noiembrie 2020 a facilității de credit în valoare de 137 milioane de lei contractată de la un sindicat de bănci format din Raiffeisen Bank International AG, OTP Bank România, Banca Transilvania, Unicredit Bank, Garanti Bank, Intesa SanPaolo România și Eximbank.
De asemenea, conform convocatorului publicat astăzi pe portalul Bursei de Valori București, unde Alro este listată, acționarilor li se solicită suplimentarea facilității cu o nouă linie de credit în sumă de până la 30 milioane dolari.
CITEȘTE ȘI PREMIERĂ Emisiune de obligațiuni în euro listată la BVB. International Investment Bank, cu sediul la Moscova, a atras în ultimii 3 ani echivalentul a 215 milioane euroAlro a anunțat la sfârșitul lunii trecute că a realizat în primul semestru din 2017 investiții în valoare de 16 milioane dolari atât pe segmentul aluminiului primar, cât și pe cel al aluminiului procesat. Producătorul de aluminiu Alro Slatina (ALR) vizează livrările de aluminiu cu valoare adăugată foarte mare, pentru industria auto și aeronautica, precum și creșterea eficienței energetice. În acest scop, compania a demarat la începutul acestui an 20 de proiecte de investiții în valoare totală de aproape 41 milioane dolari.
Pe fondul sporirii vânzărilor cu 13% la primul semestru și a unui câștig pretaxare EBITDA aproape dublu, producătorul de aluminiu Alro Slatina a raportat un profit net de 155,95 milioane lei, de 4 ori mai mare decât în primele 6 luni ale anului trecut.
Sunt rezultatele care au imprimat companiei controlată prin firma olandeză Vimetco în proporție de 84,19% de către miliardarul rus Vitali Machitski o tendință ascendentă pe bursa, titurile tranzacționându-se acum la prețul de 2,00 lei/acțiune, nivel care conferă producătorului de aluminiu o capitalizare de piață de 1,43 miliarde lei (3164,30 milioane dolari).