Ca acum 10 de ani. Fondul Proprietatea – pe primul loc în clasamentul tranzacțiilor

Ca acum 10 de ani. Fondul Proprietatea – pe primul loc în clasamentul tranzacțiilor

Sursa foto: Andrii Zastrozhnov | dreamstime.com

scris 8 iul 2024

În prima sesiune de tranzacționare a săptămânii, cumpărătorii s-au raliat pe bursele mari ale lumii, însă mișcarea a fost respinsă la jumătatea orarului de tranzacționare de la New York Stock Exchange. Este o nehotărâre din piețe care a marcat și ședința de la BVB.

Indicele compozit BET-XT a alunecat cu 0,02% sub referință și indicele reprezentativ BET a avansat, în oglindă, cu 0,02%, până la nivelul de 18.445,68 de puncte, unde rămâne ancorat la maximele istorice.

Urmărește-ne și pe Google News

Ca acum 10 de ani. Fondul Proprietatea – pe primul loc în clasamentul tranzacțiilor

Aparenta neclintire în piață nu a însemnat lipsă de interes. Dimpotrivă, rulajul pieței de acțiuni a fost, din nou, unul bun, de 62,18 milioane lei (12,50 milioane euro). Peste o treime din această activitate a fost reprezentată de tranzacțiile în valoare de 22,28 milioane lei, realizate pe titlurile Fondul Proprietatea (FP), care, ca în vremurile lor bune de acum 10 ani, au fost în prim-plan. Totuși, cotația a fost în linia de neclintire a pieței, staționând la prețul de 0,3800 lei/acțiune.

 „Hidroelectrica Norvegiei” își ajustează planurile de construcție a centralelor eoliene și solare CITEȘTE ȘI „Hidroelectrica Norvegiei” își ajustează planurile de construcție a centralelor eoliene și solare

Pe sectorul energetic al cărui indice BET-NG s-a retras cu 0,15%, cele mai importante acțiuni au închis în teritoriu negativ: -0,08%, până la prețul de 127,80 lei/acțiune, pentru titlurile Hidroelectrica (H2O), care au adunat transferuri de 9,22 milioane lei, -0,26%, până la prețul de 0,7715 lei/acțiune, pentru titlurile OMV Petrom (SNP), ce au însumat schimburi de 5,92 milioane lei și -0,84%, până la prețul de 5,8900 lei/acțiune, pentru titlurile Romgaz (SNG), ce au întrunit o activitate de 2,58 milioane lei.

Interes a existat și pentru acțiunile bancare. Astfel, titlurile Băncii Transilvania (TLV) au urcat cu 0,46%, până la prețul de 32,75 lei/acțiune, pe al 3-lea rulaj al pieței, de 6,77 milioane lei, și titlurile BRD Groupe Société Générale (BRD) s-au depreciat cu 0,47%, până la prețul de 21,00 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 1,91 milioane lei.

În rest, reperul unor tranzacții de 1 milion de lei a mai fost depășit de 5 simboluri, acestea având evoluții diferite din punctul de vedere al direcției și al amplitudinii mișcării: -1,82%, până la prețul de 64,60 lei/acțiune, pentru titlurile Digi Communications (DIGI), +4,25%, până la prețul de 5,8900 lei/acțiune, pentru titlurile MedLife (M), -0,76%, până la prețul de 15,76 lei/acțiune, pentru titlurile Electrica (EL), +0,33%, până la prețul de 45,50 lei/acțiune, pentru titlurile Nuclearelectrica (SNN) și +2,56%, până la prețul de 48,00 lei/acțiune, pentru titlurile Transelectrica (TEL).

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
hidroelectrica
brd
omv petrom
fondul proprietatea
romgaz
nuclearelectrica