Impulsul pozitiv de marți a fost confirmat și în sesiunea de astăzi, cei mai importanți indici având închideri „pe verde”. Acțiunile bancare au dat tonul aprecierilor, în timp ce titlurile Fondul Proprietatea au sfidat sensul pieței și au suferit un recul substanțial după un salt de peste 15% în ședința anterioară.
Investitorii din piețele financiare internaționale își adună puterile și se reactivează la cumpărare după prăbușirea agresivă a cotațiilor din ultimele săptămâni, precipitată de criza de coronavirus. Temperarea apariției de noi cazuri în Italia, stimulii anunțați de state, dar și multiplicarea celor care spun că activitatea economică trebuie să revină cât mai aproape de normalitate, după o avalanșă de măsuri de restricții și închideri au catapultat indicele Dow Jones Average Industrial al Bursei de la New York chiar și peste reperul de 21.800 de puncte.
În Europa, închiderile au fost, de asemenea, preponderent pozitive, pentru a 2-a zi consecutiv: +3,13% pentru indicele Euro Stoxx 50, +4,45% pentru indicele FTSE100 de la Londra, +4,02% pentru indicele CAC40 de la Paris, +1,79% pentru indicele DAX30 din Germania, -0,63% pentru indicele WIG20 de la Varșovia, +0,23% pentru indicele BUX de la Budapesta și +1,62% pentru indicele PX de la Praga.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
La BVB, piața a avut aprecieri moderate, cotațiile regăsindu-se pe parcursul întregului orar de tranzacțonare confortabil peste nivelurile de referință. Dacă mișcările de revenire de la sfârșitul săptămânii trecute și de ieri au fost însoțite de volume slabe, de data aceasta, rulajul de 84,75 milioane lei (17,52 milioane euro) a fost comparabil cu cel al sesiunilor de vânzare din ședințele ultimelor săptămâni.
Activitatea a fost însă concentrată în proporție de 77,18% pe primele cele mai tranzacționate 5 acțiuni. Pe primul loc în clasamentul lichidității, cu schimburi însumând 19,88 milioane lei, s-au aflat titlurile Băncii Transilvania (TLV), care au urcat cu 5,40%, până la prețul de 1,7960 lei/acțiune. Cealaltă acțiune bancară lichidă de la cota BVB, cea a BRD Groupe Société Générale (BRD), s-a apreciat cu 5,55%, până la prețul de 11,80 lei/acțiune, pe transferuri de 8,97 milioane lei.
Motor al scăderilor pe trendul impulsul de scădere, în contextul în care în opinia publică a fost încurajat un comportament de neplată al debitorilor, acum acțiunile bancare au tras piața în sus. Indicele compozit BET Plus a câștigat 1,93%, iar indicele reprezentativ BET a urcat cu 1,99%, până la nivelul de 7.621,00 puncte. Sub aspect tehnic, indicele celor mai lichide acțiuni românești a suferit o respingere de la un nivel de rezistență logic de 7.700 de puncte, dublu testat la începutul anului recut, așa cum este evidențiat pe graficul de mai jos.
Sesiunea nu este nici pe departe atât de pozitivă precum o arată direcția indicilor. Astfel, titlurile Fondul Proprietatea (FP), care au avut al 2-lea rulaj al zilei, de 19,40 milioane lei, într-o zi în care cotația a suferit un recul de 5,88%, până la prețul de 1,1200 lei/acțiune, ceea ce a și atârnativ negativ pentru indicele financiar BET-FI, singurul cu închidere „roșie” astăzi, -1,14%, până la prețul de 39.484,27 de puncte.
După trecerea perioadei de subscriere la oferta publică de răscumpărare derulată la prețul de 1,3900 lei/acțiune, titlurile Fondului au ieșit violent într-o etapă de oscilații puternice. Imediat după ofertă, cotația s-a părbușit cu 16,49% pentru a avea ulterior o revenire de 15,23%. O etapă de scădere în care însă minimul situat cu puțin sub reperul de 1 leu/acțiune nu a mai fost testat, a fost anulată de un salt de 15,53% în sesiunea de marți, la rândul său amendat de declinul de azi.
CITEȘTE ȘI FMI anticipează că pandemia de coronavirus va arunca economia mondială în recesiune în acest an. Fondul întrevede revenire în 2021Titlurile MedLife (M) au staționat la prețul de 28,00 lei/acțiune, pe tranzacții de 10,69 milioane lei.
Segmentul energetic, cu un istoric de ușoară decuplare încă de la începutul etapei de volatilitate pe care o traversăm a supraperformat azi pieței, cu o apreciere de 3,46%, așa cum este măsurată pe indicele BET-NG.
O dinamică apropiată, +3,77%, au avut-o titlurile cele mai lichide de la acest capitol, cele ale Romgaz Mediaș (SNG), au închis la prețul de 27,50 lei/acțiune, pe transferuri de 6,48 milioane lei. Susținute de un dividend cu randament net de 2 cifre anunțat marți, titlurile Nuclearelectrica (SNN) au avut un salt de 7,33%, până la prețul de 12,60 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 5,17 milioane lei.
Tot având de partea lor dividendele, titlurile Electrica (EL) au avut o revenire de 3,04%, pentru o închidere la prețul de 9,50 lei/acțiune, care este deja cu 1,50 lei pe unitate deasupra minimului absolut de la listarea emitentului în 2014 și care a fost atins pe impulsul negativ al panicii declanșate de coronavirus. Un comportament similar, de revenire din minime locale, au avut și transportatorii energetici Transelectrica (TEL) și Transgaz (TGN), cu aprecieri de 2,34% și, respectiv 2,15% la finalul zilei.