Administratorii de fonduri critică proiectul de lege care poate întârzia listarea Hidroelectrica la bursă

Administratorii de fonduri critică proiectul de lege care poate întârzia listarea Hidroelectrica la bursă

Sursa foto: Octav Dragnea / Inquam Photos

scris 10 iun 2020

Asociația Administratorilor de Fonduri susține că proiectul de lege care ar urma să întârzie cu 2 ani înstrăinarea unor participații ale statului, anunțat de Profit.ro din luna mai, este în măsură să erodeze încrederea investitorilor față de piața românească de capital. Inițiativa legislativă, care îi aparține senatorului PSD Șerban Nicolae, este caracterizată ca fiind „în contradicție cu interesele economice imediate și pe termen lung atât ale statului cât și ale companiilor și populației”.

Proiectul legislativ ce riscă să întârzie listarea Hidroelectrica la BVB este criticat de industria de management al activelor financiare. Astfel, Asociația Administratorilor de Fonduri (AAF), entitate profesională independentă care concentrează cei mai importanți jucători dintr-un sector care a depățit active în administrare de 25 miliarde lei, atrage atenția că adoptarea proiectului ”Legii privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naționale în activitatea economică” prin care ”se interzice pe o perioadă de doi ani înstrăinarea participațiilor statului la companiile și societățile naționale, la bănci și la orice altă societate la care statul are calitatea de acționar, indiferent de cota de participație deținută” este o decizie care riscă să afecteze pe termen mediu și lung dezvoltarea pieței de capital, dar și întreg procesul de revenire și dezvoltare a economiei românești la nivel micro și macro.

Urmărește-ne și pe Google News

Inițiativa legislativă îi aparține senatorului PSD Șerban Nicolae, același care a promovat un proiect de repatriere a aurului din rezerva națională ținut în străinătate împreună cu fostul șef al majorității parlamentare, Liviu Dragnea, în prezent încarcerat. Argumentul inițiatorilor era acela că după șocul COVID-19 asupra piețelor financiare fluctuațiile majore de prețuri creează dificultăți în procesul de vânzare.

CONFIRMARE OFICIALA. Electrica vrea să achiziționeze active ale CEZ printr-un consorțiu format împreună cu SAPE și Hidroelectrica CITEȘTE ȘI CONFIRMARE OFICIALA. Electrica vrea să achiziționeze active ale CEZ printr-un consorțiu format împreună cu SAPE și Hidroelectrica

În opinia Asociației, adoptarea unui proiect de lege care oprește timp de 2 ani listări la Bursă pentru companii de stat riscă să influențeze negativ  percepția investitorilor despre piața de capital, dar mai ales încrederea acestora în economie și în viziunea statului român pe termen mediu și lung. În plus, măsura pare arbitrară, în condițiile în care Bursa de la București se află în plin proces de trecere la statutul de piață emergentă, transfer ce reprezintă o recunoaștere implicită a dezvoltării pieței de capital în ultimii 25 de ani.

Adoptarea unui astfel de act normativ ar putea avea ca efect  compromiterea îndeplinirii acestui obiectiv susținut public de reprezentanții statului român și ar anula efortul conjugat din ultimii ani al tuturor actorilor implicați (bursă, companii, autorități, investitori), mai spun reprezentanții societății.

Lanțul Agroland, o rețea de magazine dedicate fermierilor controlată de Horia Cardoș, a primit avizul pentru a-și tranzacționa obligațiunile la bursă CITEȘTE ȘI Lanțul Agroland, o rețea de magazine dedicate fermierilor controlată de Horia Cardoș, a primit avizul pentru a-și tranzacționa obligațiunile la bursă

Inițiatorii menționau că, potrivit Constituției României, statul este obligat să asigure protejarea intereselor naționale în activitatea economică, dar în contextul pandemiei de coronavirus aceste interese pot fi afectate.

Promovarea unor astfel de măsuri a fost avută în vedere în Ungaria și Polonia, în condițiile în care după prăbușirea cotațiilor bursiere, activele capitalului autohton ar putea fi puse în vânzare la prețuri depresate într-un răstimp în care în țările dezvoltate sunt programe de stimulare monetară agresivă. Riscul cuantificat este acela de a ceda active tari contra unor bani tipăriți, ieșiți din sistemele băncilor centrale ale statelor dezvoltate, cu impact asupra structurii de capital al țărilor.

ULTIMA ORĂ Ministerul Economiei cere Nuclearelectrica să rupă relațiile cu partenerul chinez la proiectul reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Ministerul Economiei cere Nuclearelectrica să rupă relațiile cu partenerul chinez la proiectul reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat și a fost trimis spre dezbatere în Camera Deputaților. În opinia administratorilor de fonduri actul normative „vine în contradicție cu interesele economice imediate și pe termen lung atât ale statului cât și ale companiilor și populației”.

Călin Meteș, membru în Consiliul Director al Asociației Administratorilor de Fonduri din România, afirmă că „o piață de capital atractivă, susținută de stat, prin listarea de pachete la companiile pe care le deține încurajează antreprenorii locali să se dezvolte folosind Bursa ca instrument de finanțare. Blocarea acestui proces evolutiv nu aduce beneficii reale niciunuia dintre actori – stat, companie, investitori.”

viewscnt
Afla mai multe despre
aaf
bursa
bvb
senat
hidroelectrica