2B Intelligent Soft (BENTO) a realizat în primele 9 luni venituri din exploatare de 36,51 milioane lei, mai mici decât cele de 65,08 milioane lei din exercițiul financiar precedent. Divizia de dezvoltare-software asigură 52% din acest business, în timp ce segmentul IT, infrastructură și cloud a reprezentat 42% din activitatea companiei.
În același interval de raportare, cheltuielile de exploatare s-au redus cu 29,52%, la 33,68 milioane lei, de la 47,79 milioane lei.
Astfel, firma afișează un rezultat net de aproape 500.000 de lei, prăbușit de peste 5 ori față de cel de 14,41 milioane lei din primele 3 trimestre ale anului trecut. Pe întreg anul 2024, acesta s-a ridicat la 16,41 milioane lei.
Compania ancorează așteptări față de contractele viitoare. La începutul acestei luni, BENTO a raportat obținerea în cadrul unui consorțiu a unui contract în care, în baza contractului de subcontractare, veniturile estimate ale societății din implementarea și livrarea proiectului sunt de aproximativ 34 milioane lei. Înțelegerea are o durată de 6 ani.
„După un prim semestru marcat de întârzieri în semnarea contractelor și de o activitate redusă în zona investițiilor IT, în trimestrul al treilea am observat o îmbunătățire a dinamicii comerciale, confirmată prin creșterea volumului de activitate și semnarea de noi contracte”, este și mesajul conducerii din raportarea trimestrială.
Până la materializarea primelor încasări din noile contracte, 2B Intelligent Soft a căutat atenuarea impactului rezultatelor din primele 3 trimestre ale acestui an cu o ofertă de răscumpărare derulată în luna octombrie pentru un număr de 238.000 de acțiuni, reprezentând 1,70% din capitalul social.
Promovată la prețul de 12,60 lei/acțiune, oferta s-a ridicat la 3,00 milioane lei și a avut un grad de suprasubscriere de 53 de ori.
La 30 septembrie, compania, cunoscută pentru marca Bento, concentra active totale de 62,74 milioane lei, în scădere cu 10,37% față de cele cele de 70,00 milioane lei de la sfârșitul anului trecut. În aceeași perioadă, datoriile totale au fost tăiate cu 47,31%, la 8,54 milioane lei, de la 16,21 milioane lei.
2B Intelligent Soft, firmă cu 84 de angajați și colaboratori, îi are ca acționari principali pe fondatorii Radu Scarlat și Vlad Bodea, cu participații de câte 25,82% din titlurile societății. La ultima cotație de închidere de pe Sistemul Multilateral AeRO al BVB, de 7,4200 lei/acțiune, aceasta are o capitalizare bursieră de 103,88 milioane lei (20,39 milioane euro).














