Lira sterlină scade după ce guvernatorul Băncii Angliei a indicat noi posibile măsuri de relaxare monetară din cauza Brexit

Lira sterlină scade după ce guvernatorul Băncii Angliei a indicat noi posibile măsuri de relaxare monetară din cauza Brexit
scris 30 iun 2016

Lira sterlină a revenit pe scădere joi, după două zile de creștere, afectată de comentariile guvernatorului Băncii Angliei Mark Carney, care a indicat că instituția ar putea adopta noi măsuri de relaxare monetară pentru a sprijini economia, informează MarketWatch și The Guardian.

Guvernatorul a atras atenția că incertitudinile privind planul Marii Britanii de a părăsi Uniunea Europeană vor afecta, cel mai probabil, creșterea economică, fiind astfel necesare măsuri de stimulare din partea băncii centrale. Guvernatorul a afirmat că rata dobânzii cheie, aflată în prezent la minimul record de 0,5%, ar putea fi redusă în această vară, adăugând că Banca Angliei dispune și de alte instrumente de stimulare a economiei.

Urmărește-ne și pe Google News

În urma afirmațiilor lui Carney, lira sterlină a pierdut 1,39% în raport cu moneda americană, tranzacționându-se pentru 1,3242 dolari.

Moneda britanică s-a apreciat în ultimele două zile după ce luni a atins un nou minim al ultimilor 31 de ani, de 1,3121 dolari.

Banca Angliei a injectat în sectorul bancar 3,1 miliarde de lire sterline în urma deciziei britanicilor, la referendumul organizat pe 23 iunie, de a părăsi blocul comunitar. Guvernatorul Băncii Angliei a anunțat că instituția este dispusă să furnizeze sistemului bancar 250 de miliarde de lire sterline după referendum.

Operațiunea de suplimentare a lichidităților a fost ultima dintr-o serie de trei licitații speciale anunțate de banca centrală înainte de referendum pentru prevenirea panicii legate de situația băncilor britanice. La celelelate două licitații, din 14 și 21 iunie, Banca Angliei a injectat în piață 2,45 miliarde de lire, respectiv 317 milioane de lire.

În mai, Banca Angliei a revizuit estimările privind creșterea economiei Marii Britanii în perioada 2016-2017 și a avertizat asupra multiplelor riscuri care ar putea fi generate de ieșirea statului din Uniunea Europeană, inclusiv asupra unei posibile intrări în recesiune tehnică.

Potrivit estimărilor de creștere economică de luna trecută, economia Marii Britanii ar urma să crească cu 2% anul acesta și 2,3% anul viitor, față de un avans de 2,2% estimat anterior pentru 2016 și de 2,4% pentru 2017. Estimările din mai nu au inclus efectul ieșirii Marii Britanii din UE, astfel încât prognozele de creștere vor fi probabil ajustate din nou în scădere.

Noile estimările de creștere economică ale Băncii Angliei vor fi publicate în august.

viewscnt
Afla mai multe despre
lira sterlină
gbp
brexit
banca angliei
carney
guvernator
referendum
relaxare monetara
dobanda