JPMorgan - desemnată cea mai importantă bancă pentru sănătatea sistemului financiar mondial

JPMorgan - desemnată cea mai importantă bancă pentru sănătatea sistemului financiar mondial
scris 24 nov 2021

JPMorgan Chase a fost desemnată, încă o dată, cea mai importantă bancă pentru sănătatea sistemului financiar mondial, conform celui mai nou clasament anual al băncilor de importanță sistemică elaborat de organismele globale de reglementare, informează Reuters.

Consiliul pentru Stabilitate Financiară (FSB), un organism compus din organismele de reglementare financiară din G20, a publicat marți un nou tabel al celor mai importante 30 de bănci de importanță sistemică. Cele 30 de bănci sunt împărțite în patru grupe în funcție de cât de sistemice, internaționale, interconectate și complexe sunt, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
PROFIT NEWS TV Ministrul Mediului și tăierea ilegală a lemnelor: În anumite zone există o criminalitate organizată CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Ministrul Mediului și tăierea ilegală a lemnelor: În anumite zone există o criminalitate organizată

Conform celui mai recent clasament, JPMorgan este singură în primul grup al băncilor de importanță sistemică, cele considerate "too big to fail" (-"prea importante pentru a fi lăsate să se prăbușească"-nr.). Anul trecut, banca americană, care a fost cea mai importantă bancă sistemică încă din 2019, era în primul grup însă alături de HSBC și Citigroup.

În acest an, în grupa a doua se regăsesc băncile BNP Paribas, Citigroup și HSBC. În grupa trei sunt Bank of America, Bank of China, Barclays, China Construction Bank, Deutsche Bank, Goldman Sachs, Industrial and Commercial Bank of China, Mitsubishi UFJ FG iar în ultima grupă sunt Agricultural Bank of China, Bank of New York Mellon, Credit Suisse, Groupe BPCE, Groupe Crédit Agricole, ING Bank, Mizuho FG, Morgan Stanley, Royal Bank of Canada, Santander, Société Générale, Standard Chartered, State Street, Sumitomo Mitsui FG, Toronto Dominion, UBS, UniCredit și Wells Fargo.

Faptul că o bancă este inclusă în acest clasament înseamnă că trebuie să pună deoparte capital suplimentar și să fie supusă unei supervizări mai stricte din partea organismelor de reglementare, în ideea de a evita repetarea situației din urmă cu un deceniu când mai multe bănci importante au trebuit salvate de la faliment cu banii contribuabililor.

Însă, în practică, băncile au rezerve de capital mai mari decât cel cerut de FSB. De exemplu, la finele lunii septembrie, JPMorgan avea un raport al capitalului core de 12,9%, cu mult peste nivelul minim de 11,3% impus de Rezerva Federală americană.

Consiliul pentru Stabilitate Financiară (FSB) este compus din reprezentanți ai unor autorități precum Banca Centrală Europeană și Banca Angliei și este prezidat de Randal Quarles de la Rezerva Federală americană (Fed).

viewscnt
Afla mai multe despre
jpmorgan
banca