IPO-urile SUA au adus câștiguri impresionante în 2020, în special investitorilor instituționali. Creșteri de până la 700%

IPO-urile SUA au adus câștiguri impresionante în 2020, în special investitorilor instituționali. Creșteri de până la 700%
scris 31 dec 2020

Ofertele publice inițiale din 2020 au adus câștiguri importante investitorilor din SUA, în pofida faptului că majoritatea companiilor proaspăt listate pe bursele americane încă nu înregistrează profit.

Acțiunile companiilor care au devenit publice anul acesta au crescut, în medie, cu 75% de la momentul IPO-ului sau listării directe, potrivit Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News

Rezultatele sunt impresionante pentru 2020, având în vedere prăbușirea din primăvară a burselor, provocată de izbucnirea pandemiei și măsurile de izolare impuse de autorități. În a doua parte a anului, indicii  americani au înregistrat o revenire spectaculoasă, atingând noi maxime record.

Impact Developer & Contractor începe lucrările de construire la Greenfield Teilor Băneasa CITEȘTE ȘI Impact Developer & Contractor începe lucrările de construire la Greenfield Teilor Băneasa

Circa 70% dintre companiile listate în SUA anul acesta nu sunt încă profitabile, potrivit datelor Refinitiv. Totuși, aceste companiile au înregistrat creșteri spectaculoase pe bursă, în special față de prețul de IPO.

În acest context, cele mai mari câștiguri au fost înregistrate de investitorii instituționali, cărora băncile care intermediază listările le alocă cea mai mare parte a titlurilor la preț de IPO. Însă chiar și investitorii de retail care au cumpărat acțiuni abia în prima zi de tranzacționare, ratând prețul special de IPO, au avut de câștigat.

Câștigul median (indicator care reduce influența câștigurilor/pierderilor extreme) al celor care au investit în companiile debutante pe bursa din SUA a fost, anul acesta, de 51%. Dacă se iau în calcul doar investițiile la prețul de închidere din prima zi de tranzacționare, câștigul scade la 13%.

INFOGRAFIC cel mai căutat cuvânt în comerțul online a fost “mască”. Alte căutări: \ CITEȘTE ȘI INFOGRAFIC cel mai căutat cuvânt în comerțul online a fost “mască”. Alte căutări: "teste pentru detectarea prostiei" sau "numărul de telefon al președintelui Iohannis"

Un investitor care ar fi investit în toate acțiunile nou-listate la prețul de închidere din prima zi ar fi obținut un randament de circa 28%, mai puțin de jumătate din randamentul pe care l-ar fi obținut dacă ar fi cumpărat la prețul de IPO.

Spre comparație, S&P 500 a crescut cu circa 15% în acest an, iar Nasdaq Composite a urcat cu peste 40%.

Cea mai impresionantă performanță din acest an au avut-o acțiunile retailerului chinez Wunong Net Technology, care au crescut cu aproape 700% de la listarea pe Nasdaq, din 15 decembrie. Chiar și investitorii care au cumpărat acțiuni Wunong în prima zi de tranzacționare au avut un câștig spectaculos, de 230%.

Airbnb, probabil cel mai așteptat debut bursier al anului, a crescut cu 121% față de prețul de IPO. Față de prețul de închidere din prima zi de tranzacționare (10 decembrie), acțiunile Airbnb au crescut cu doar 4%:

viewscnt
Afla mai multe despre
ipo-uri
listari 2020
castiguri ipo
bursa 2020
investitii 2020
airbnb
nasdaq