Ionuț Verzea este noul Director Național al rețelei de brokeri 123Credit.ro

Ionuț Verzea este noul Director Național al rețelei de brokeri 123Credit.ro

Ionuț Verzea

scris 7 nov 2023

 

Unul dintre cei mai vechi și  experimentați profesioniști din domeniu, și-a început cariera în brokerajul bancar în anul 2006, după 2 ani petrecuți în cadrul diviziei de creditare a persoanelor fizice a Citibank România. A coordonat în 15 ani mai multe echipe de consultanți, iar ultimii 8 ani a fost manager de divizie retail a Kiwi Finance, în paralel desfășurând și coordonând  proiecte de educație financiar-bancară destinate persoanelor fizice.

Urmărește-ne și pe Google News

„Performanța cu echipele coordonate până acum am atins-o pentru că am urmat mereu o rețetă simplă. Am avut și format oameni care puneau clientul pe primul loc și a primat întotdeauna povestea clientului și ce are el nevoie să realizeze și mai puțin tranzacția în sine. Într-un domeniu în care punctarea vânzării și tranzacționarea pare că primează, cultura la 123Credit este centrată în jurul clientului. Cel mai important indicator care contează la noi este nivelul experienței serviciilor și a satisfacției clientului și în rang secundar volumele intermediate. Oamenii te recomandă pentru că ai avut grijă de ei și le-ai fost alături la fiecare pas, nu doar pentru că le-ai obținut o dobândă bună. Încrederea e greu de câștigat în acest domeniu, iar ea se câștigă doar cu transparență totală, nivel adecvat de cunoștințe, corelate cu importanța pe care o acorzi fiecărui client în parte”

Ionuț Verzea crede că simbioza dintre digital și uman reprezintă combinația ideală și necesară pentru un business de succes în domeniul consultanței și al brokerajului bancar.

”Trăim într-o epocă a tehnologiei, a inovației și vitezei. Azi toată lumea vrea să aibă totul la îndemână într-o singură platformă sau aplicație, fie că vrea să comande mâncare sau transportul până la birou. Și nu e de ajuns să ai totul la îndemână, ci trebuie să fie ușor de utilizat și intuitiv, altfel clientul abandonează foarte ușor procesul. Clienții nu mai au nici timp, nici răbdare să viziteze pe rând sucursalele bancare, nici să afle în 5 zile care este creditul potrivit nevoii lor de finanțare.

Deci, prin digitalizarea domeniului de brokeraj bancar nu numai ca ușurăm accesul populației la credite, oferind într-un singur loc toate ofertele de finanțare, ci și realizăm transparentizarea sistemului, pentru ca azi poți, din confortul casei tale, să vezi toate costurile unui credit, să compari băncile între ele și să aplici pentru un credit în câteva minute. Practic, prin dezvoltarea platformei 123Credit.ro, timpul de aplicare la o finanțare s-a redus de la câteva săptămâni sau zile, la câteva minute, pentru că procesul este extrem de intuitiv și construit în jurul clientului pentru o experiență cât mai bună. Și totul este gratuit.

M-am alăturat  proiectului 123Credit.ro nu doar pentru că este pionierul digitalizării brokerajului de credit, dar este și cel mai ambițios proiect din istoria acestei industrii.

Combinația digitalului cu umanul este rețeta ideală pentru viitor, ea explică viteza cu care acest business se dezvoltă, măsurând atât miile de clienți care aplică lunar pe platformă la doar câteva luni de la promovarea ei, dar și numărul impresionant de brokeri care se alătură rețelei 123Credit, din toate colțurile țării. Tot ce se întâmplă ne arată că suntem pe drumul cel bun în conturarea unei noi generații în industrie și în stabilirea unui nou landmark în standardele oferite clienților și în relația cu partenerii financiari.”

Material sustinut de 123Credit.ro
viewscnt
Afla mai multe despre
ionuț verzea
123credit.ro