Este un depozit pe 3 luni, disponibil în lei, exclusiv pentru sume noi aduse la ING, care oferă dobândă pe întreaga perioadă în care banii sunt păstrați în depozit, inclusiv în cazul lichidării anticipate.
Depozitul poate fi deschis 100% online, direct din ING Business Web sau din aplicația ING Business Pro, în câteva minute, din contul curent sau din conturile de economii.
Suma minimă de constituire este de 1.000 de lei, iar dobânda este calculată zilnic.
La scadență, după 3 luni, suma și dobânda sunt transferate automat în contul clientului, iar în cazul lichidării anticipate, fondurile ajung imediat în contul ales, fără pierderea dobânzii acumulate până în acel moment.
Nu există sumă maximă pentru constituire sau număr maxim de Depozite Business Bonus.
Depozitul Business Bonus se adresează în special segmentului de companii mici și medii și clienților mid-corporate, fiind o soluție pentru momentele în care companiile încasează sume semnificative sau așteaptă momentul potrivit pentru investiții sau plăți. În aceste situații, banii pot genera randament chiar și pe termen scurt, iar accesul la lichiditate este identic cu cel din cazul depozitelor la termen.
ING a anunțat că veniturile totale ale băncii au crescut în 2025 cu 5% față de 2024 și au depășit 4 miliarde lei, evoluție susținută de creșterea cu 12% a portofoliului de credite.
Peste 260.000 de noi clienți, persoane fizice și juridice, au ales să deschidă conturi la ING.
Portofoliul de credite brute a avansat cu 12%, ceea ce a dus la o cotă de piață de 11%, iar depozitele atrase au ajuns la 72,4 miliarde lei, în creștere cu 4% față de anul precedent, asigurând o cotă de piață de 10,7%.
Cheltuielile operaționale au crescut cu 13,1% față de anul precedent, pe fondul majorării impozitului special pe cifra de afaceri, precum și al investițiilor susținute în proiecte de digitalizare și reziliență.
În acest context, ING a înregistrat un profit brut de 1,6 miliarde lei, cu 10,2% mai mic față de anul precedent.
Clienții ING pot primi acum transferuri instant în euro, fără niciun comision, din toate țările europene care au adoptat moneda euro, 24/7/365. Totodată, pot încasa instant și din țările din zona SEPA care nu folosesc euro, de la băncile care au aderat la schema de plăți instant în euro, inclusiv din România. Zona SEPA include cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, precum și Islanda, Liechtenstein, Norvegia, Elveția, Monaco, San Marino, Andorra și Vatican.
ING Bank a anunțat recent că lansează asigurarea ING Travel Protect, împreună cu Allianz-Țiriac.
ING Bank România este parte a ING Group, instituție financiară internațională, care oferă servicii bancare pentru peste 41 de milioane de clienți individuali, companii și instituții din peste 40 de țări.
Înființată în 1994, ING Bank România este în prezent o bancă universală, cu produse și servicii pentru toate categoriile de clienți – companii mari și mici, instituții financiare, mici antreprenori și persoane fizice.
ING Bank România are peste 1,9 milioane de clienți în trei segmente de business: persoane fizice (retail), companii IMM-uri & Mid-Corporate și Wholesale Banking.














