La această formă s-a ajuns prin amendarea radicală a unui draft de act normativ inițiat în urmă cu 1 an de zile și care stipula reguli de securitate cibernetică numai pentru prosumatori și micii producători de energie, draft adoptat tacit de Senat în februarie 2026.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
La Camera Deputaților, Comisiile sesizate pe fond, de Industrii și Servicii, respectiv de Politică Economică, Reformă și Privatizare, au amendat drastic proiectul de lege, după observații primite de la Ministerul Energiei, Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) și Asociația Prosumatorilor și a Comunităților de Energie (APCE, care a propus respingerea proiectului).
La ultima ședință, la care a participat și Ramiro Angelescu, șef de serviciu la ANRE, a fost stabilită forma care va merge la vot în plenul Camerei Deputaților, inclusă în raportul cu propunere de adoptare. Aceasta nu mai include prevederile inițiale legate de prosumatori și micii producători.
În schimb, stipulează că DNSC va stabili reguli tehnice de securitate cibernetică în sectorul energiei și în cel al gazelor și hidrogenului, va aviza strategiile de securitate cibernetică ale producătorilor, transportatorilor și operatorilor de distribuție a energiei electrice, respectiv ale ″operatorilor″ din gaze și hidrogen, și va urmări implementarea acestor strategii.
Planurile de investiții și investițiile realizate pentru securitate cibernetică, ale operatorilor de distribuție și de transport al energiei electrice, precum și ale ″operatorilor licențiați″ din gaze și hidrogen, vor trebui avizate de către DNSC din punct de vedere tehnic și al conformității cu strategiile de securitate cibernetică menționate, înainte de a fi transmise către ANRE.
″Cheltuielile aferente investițiilor și măsurilor implementate de operatorii de distribuție și de transport al energiei electrice, pentru securitate cibernetică, efectuate cu respectarea cerințelor legale, sunt recunoscute în tarifele reglementate, în condițiile metodologiilor aprobate de ANRE. (...)
Cheltuielile aferente investițiilor și măsurilor implementate de operatorii licențiați (din gaze și hidrogen – n.r.), pentru securitate cibernetică, efectuate cu respectarea cerințelor legale, sunt recunoscute în tarifele reglementate, în condițiile metodologiilor aprobate de ANRE″, mai scrie în forma care va merge la vot în plenul Camerei Deputaților.
Directorul DNSC va trebui să emită ordine cu reguli tehnice de securitate cibernetică, în energie, precum și în gaze și hidrogen, în termen de 180 de zile de la intrarea în vigoare ca lege a draftului de act normativ.
La rândul său, președintele ANRE va trebui să modifice prin ordine, ″dacă este necesar″, metodologiile de stabilire a tarifelor reglementate, în termen de 180 de zile de la intrarea în vigoare a ordinelor președintelui DNSC menționate mai sus.
″Întrucât adoptarea de către plenul Camerei Deputaților a amendamentelor admise prevăzute în prezentul raport comun poate genera, cumulativ, existența unor deosebiri majore de conținut juridic și existența unei configurații deosebite, semnificativ diferite, între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului, în vederea respectării principiului bicameralismului, pentru prevederile respective legea rezultată se întoarce la Senat, potrivit prevederilor art. 117 alin. (4) din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările ulterioare″, se mai spune în raportul comisiilor.
Normele de recunoaștere în tarifele reglementate de rețea a investițiilor în digitalizare se numără printre lucrurile care îngreunează demersurile operatorilor de utilități din energie de a-și întări securitatea cibernetică, au declarat recent fondatorii și proprietarii companiei românești de inginerie și tehnologie Enevo Group.
″De la asta pleacă capacitatea de a investi și calitatea investițiilor. Pe de altă parte, există două întrebări foarte dificile: cât costă securitatea și în cât timp se recuperează investițiile în securitate. Nu se poate pune problema în același fel în care se pune atunci când este vorba de o investiție în construirea unei centrale, cu CAPEX, OPEX, IRR și așa mai departe. Nu există răspuns la întrebarea asta. Astfel că, pentru asta, ar trebui făcut un capitol special de reglementare, care să țină cont de specificitatea aparte a securității cibernetice. Iar această problemă, a nerecunoașterii în tarife, este peste tot, nu doar în România″, a spus co-fondatorul și CEO-ul Enevo, Cristian Pîrvulescu.


















