Groupama a plătit, anul trecut, despăgubiri în valoare de aproximativ 100 de milioane de euro

Groupama a plătit, anul trecut, despăgubiri în valoare de aproximativ 100 de milioane de euro
scris 8 apr 2016

Groupama Asigurări a plătit, anul trecut, despăgubiri în valoare de aproximativ 100 de milioane de euro pe segmentul de asigurări non-life, pentru circa 73.000 de dosare de daună, mai bine de 60% din sumă fiind achitată către firme, potrivit informațiilor transmise de companie.

Din totalul dosarelor non-life despăgubite în 2015, atât firme, cât și persoane fizice, majoritatea reprezintă daune auto. 65% din suma plătită ca despăgubire a mers către dosare CASCO, iar aproximativ 20% a însemnat plata despăgubirilor RCA, scrie News.ro

Urmărește-ne și pe Google News

”Suntem unul din liderii pieței pe linia CASCO, este firesc ca o mare parte din dosarele de daună să provină din acest segment. Un număr mare de dosare continuă să vină însă și din zona RCA”, a declarat directorul general adjunct al  Groupama Asigurări, Călin Matei.

Cu peste 2.500 de clienți fermieri și peste 700.000 de hectare de teren agricol asigurate în anul agricol 2014 – 2015, (ceea ce clasează compania drept lider pe linia asigurărilor agricole, și peste 67.000 de companii asigurate, Groupama Asigurări a plătit în 2015 aproximativ opt milioane de euro despăgubiri pe linia Property.

Cea mai mare daună plătită de companie în 2015 a reprezentat despăgubirea pentru o poliță RCA, de peste 2,1 milioane de lei. Pe liniile de business Property și Agro, cele mai mari daune despăgubite au fost de peste un milion de lei, neluând în considerare dauna Radic Star.

ANAF: Ce categorii de acte administrative, fiscale și procedurale sunt valabile fără semnătură și ștampilă CITEȘTE ȘI ANAF: Ce categorii de acte administrative, fiscale și procedurale sunt valabile fără semnătură și ștampilă

Conform datelor raportate la ASF, în perioada ianuarie - decembrie 2015, Groupama Asigurări a înregistrat 39 reclamații întemeiate, rămânând asigurătorul cu cel mai mic număr de reclamații întemeiate din top 5 al companiilor de asigurări din România.

Cea mai mare contribuție la afacerile locale ale Groupama Asigurări, care a încheiat 2015 cu prime brute subscrise în valoare de 805 milioane lei, în creștere cu 13% față de anul precedent, o au asigurările non-viață, polițele CASCO și segmentul Property.

Pentru 2016, asigurătorul, care are peste 1,1 milion de clienți individuali și circa 67.000 de companii, și-a propus o creștere a veniturilor de 5% și un profit de 27 milioane de lei, prin consolidarea poziției pe liniile CASCO, asigurări de locuință și Property și acordând o atenție sporită segmentului asigurărilor de persoane.

viewscnt
Afla mai multe despre
groupama