Guvernul elvețian a demarat consultări în vederea modificării Constituției pentru a consfinți în aceasta protejarea numerarului ca formă de plată, relatează agenția Bloomberg, citată de Swiss Info.
Mutarea reprezintă un răspuns la o inițiativă numită „Numerarul este libertate” pe care susținătorii săi au depus-o mai devreme în cursul acestui an autorităților, scrie Agerpres.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Activiștii cer ca inițiativa să fie supusă unui referendum, la fel ca numeroase alte propuneri de politici în Elveția, țară cunoscută pentru sistemul său de democrație directă.
În luna iulie a anului trecut Elveția a legalizat căsătoriile între persoanele de același sex în urma unui astfel de referendum.
Tot în 2022 elvețienii au votat prin referendum majorarea vârstei de pensionare pentru femei după ce cu un an înainte au fost chemați la urne pentru a se pronunța în privința introducerii certificatului COVID.
Guvernul elvețian afirmă însă acum că a demarat consultări în privința inițiativei „Numerarul este libertate” întrucât propunerea depusă de activiști „nu este suficient de precisă”. Cu toate acestea, politicienii elvețieni au admis importanța punctelor ridicate de activiști și guvernul a propus o variantă proprie a amendamentului care să asigure prin Constituție protejarea folosirii numerarului.
Deși folosirea numerarului a scăzut în Elveția în ultimii ani, banii „lichizi” rămân a doua cea mai folosită metodă de plată, aproximativ 28% din toate tranzacțiile fiind încheiate cu ei în această țară.
Consultările publice demarate de guvern se vor încheia la sfârșitul lunii noiembrie.