Efectul inflației din Venezuela: oamenii preferă să cântărească banii decât să îi numere

Efectul inflației din Venezuela: oamenii preferă să cântărească banii decât să îi numere
scris 31 oct 2016

Inflația vertiginoasă din Venezuela, estimată de FMI pentru acest an la 475%, face ca venezuelenii să renunțe la numărarea banilor, fiind mai simplu să îi cântărească, relatează Bloomberg.

La un magazin din estul capitalei Caracas, Humberto Gonzalez ia de pe cântar felii de brânză și le înlocuiește cu un teanc de bolovari primiți de la client, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Deprecierea monedei face ca la fiecare vânzare să fie nevoie de atât de multe bancnote încât este mai ușor ca acestea să fie cântărite decât numărate.

”Este trist. În acest moment cred că brânza valorează mai mult”, a spus Gonzalez.

Totodată, este cel mai clar semn că hiperinflația ar putea să persiste într-o țară în care autoritățile refuză să publice regulat date referitoare la prețurile de consum.

Cântărirea banilor nu se întâmplă peste tot, dar sistemul se extinde, evocând scene din episoadele anterioare de hiperinflație, cum ar fi Germania după primul Război Mondial, Iugoslavia anilor ’90 și Zimbabwe acum 10 ani.

Facebook lansează Măști, o funcție care folosește realitate augmentată pentru amuzamentul tinerilor CITEȘTE ȘI Facebook lansează Măști, o funcție care folosește realitate augmentată pentru amuzamentul tinerilor

”Când încep să cântărească banii este un semn al inflației galopante. Dar venezuelenii nu știu cât de rău este pentru că guvernul refuză să publice date”, a spus Jesus Casique, director financiar la firma de consultanță Capital Market Finance.

După ce a fost la un moment dat una dintre cele mai puternice monede din lume, bolivarul nu mai valorează aproape nimic. Pentru cele mai simple cumpărături este nevoie de sute de bancnote. Cumpărătorii pun teancuri de bancnote în genți de sport înainte să se aventureze pe străzile pline de infractori, în timp ce vânzătorii pun mii de bancnote în cutii și dulapuri.

În absența unor date oficiale, economiștii trebuie să ghicească cât este inflația, iar estimările pentru 2016 variază între 200% și 1.500%.

Guvernul a refuzat să tipărească bancnote de valori mai mari. Bancnota de 100 de bolivari, cea mai mare, valorează mai puțin de 10 cenți.

Acum câteva săptămâni, guvernul a cerut unor cinci companii să facă oferte pentru tipărirea unor bancnote de valoari mai mari, de 500, 1.000, 5.000, 10.000 și poate de 20.000 de bolivari, potrivit unei persoane apropiate situației.

Cererea guvernului este ca bancnotele să fie gata la timp pentru plata primelor de Crăciun. În mod normal, pentru acest lucru sunt necesare 6 luni, dar până acum nu a fost făcută nicio ofertă.

viewscnt
Afla mai multe despre
inflatie
venezuela