Deutsche Bank a fost somată de către procurorul special Robert Mueller, însărcinat cu ancheta în dosarul rus, să-i furnizeze documente despre legăturile pe care le are cu Donald Trump și cu familia acestuia, potrivit cotidianului Handelsblatt și Bloomberg, scrie AFP.
Această cerere a fost adresată în urmă cu mai multe săptămâni și va fi onorată de către banca germană, căreia imperiul imobiliar al lui Trump - condus în prezent de cei doi fii ai președintelui american - îi datorează aproximativ 300 de milioane de dolari, scrie Bloomberg, care citează o sursă care a cerut protecția anonimatului, arată news.ro.
"Deutsche Bank cooperează în continuare cu autoritățile din toate țările”, a declarat un purtător de cuvânt pentru agenție, la Frankfurt.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV BNR va mări salariile brute ale angajaților, astfel încât lefurile nete să nu scadă ca urmare a modificărilor fiscale. Ce salarii primesc astăziAleși democrați din Congres au cerut în urmă cu mai multe luni băncii să le predea documente despre legăturile sale financiare cu familia Trump, pentru a vedea dacă există vreo conexiune cu Rusia.
Însă instituția de creditare a refuzat, afrimând că ar fi ilegal să împărtășească asemenea informații.
Robert Mueller, un fost director al FBI, a fost însărcinat în mai, de către Departamentul american al Justiției, cu ancheta cu privire la un amestec rus în alegerile prezidențiale americane din 2016.
Statutul său de procuror special îi asigură un anumit grad de independență și îi conferă puteri largi.
El a procedat în ultimele zile la primele inculpări în acest dosar, însă din alte motive decât o presupusă complicitate între echipa de campanie a miliardarului republican și Rusia.
TRUMP JR., AUDIAT SĂPTĂMÂNA ACEASTA ÎN CAMERĂ
Pe de altă parte, Donald Trump Jr., fiul mai mare al președintelui american va fi audiat săptămâna aceasta în Comisia de Informații a Camerei Reprezentanților, care anchetează presupusa implicare a Moscovei în desfășurarea alegerilor prezidențiale americane, a declarat o sursă pentru AFP.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Noul director general al Bursei este Adrian Tănase, cel care a avut în administrare fondurile de pensii ale NN și ING. Cum a fost înclinată balanțaDonald Trump Jr. va compărea miercuri, potrivit acestei surse, care a precizat că fostul asociat al lui Donald Trump, Felix Sater, va fi convocat joi.
Niciuna dintre cele două audieri nu este publică.
Avocații lui Donald Trump Jr nu au acceptat să comenteze această informație, iar cei ai lui Felix Sater nu erau disponibili.
Este o premieră în cadrul acestei anchete care-i umbrește președinția lui Trump de când s-a instalat la Casa Albă, în ianuarie.
Senatul și procurorul special al Departamentului Justiției Robert Mueller desfășoară de asemenea anchete cu privire la amestecul Rusiei cu scopul de a favoriza victoria candidatului republican, în alegerile de la 8 noiembrie 2016, în detrimentul democratei Hillary Clinton, considerată de Moscova mai puțin favorabilă intereselor ruse.
Donald Trump Jr., care a jucat un rol central în campania electorală a tatălui său, a fost audiat în septembrie de Comisia Juridică a Senatului.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Anumiți români nu vor mai plăti comisioane la bănci. Bancherii reclamă că vor merge la Curtea Constituțională. Gratuități pregătite și pentru consumatorii cu baniEl a spus atunci că nu are nimic să-și reproșeze, după ce s-a întâlnit cu avocata rusă Veselnițkaia, în iunie 2016, în Trump Tower, la New York, și după ce a întreținut în timpul campaniei, potrivit presei americane, o corespondență cu site-ul WikiLeaks, aflat la originea unor dezvăluiri stânjenitoare pentru Clinton.
Comisia de Informații din cadrul Camerei Reprezentanților îl audiază joi pe Jeff Sessions, secretarul Justiției, ale cărui contacte cu Rusia în timpul campaniei sunt studiate îndeaproape.