Datoria externă a României a continuat să crească în octombrie, depășind 92 miliarde euro

Datoria externă a României a continuat să crească în octombrie, depășind 92 miliarde euro
scris 14 dec 2016

Datoria externă a României, care include atât împrumuturile statului din străinătate, cât și datoriile entităților private, a crescut în luna octombrie cu 1,536 miliarde euro, la 92,213 miliarde euro, în special ca urmare a majorării puternice a datoriei pe termen scurt, potrivit datelor publicate miercuri de Banca Națională a României.

La finalul anului trecut, datoria externă totală a României a fost de 90,43 miliarde euro, iar la finalul lunii septembrie, datoria era de 90,677 miliarde euro, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Din totalul datoriilor înregistrate de România față de entități din străinătate la 31 octombrie, datoriile pe termen lung reprezentau 70,39 miliarde euro (76,3% din total datorie externă), în scădere cu 173 milioane euro față de finalul anului trecut, iar datoriile pe termen scurt însumau 21,828 miliarde euro, în urcare cu 1,95 miliarde euro.

Din datoria pe termen lung, suma de 32,83 miliarde euro reprezenta datorie publică, în creștere cu 1,22 miliarde euro față de finalul lui 2015.

Datoria negarantată public, în special a băncilor și firmelor către finanțatori din străinătate, însuma 36,315 miliarde euro la finalul lunii octombrie, în scădere cu 1,26 miliarde euro.

Datoria autorității monetare, care reprezintă alocările de drepturi speciale de tragere (DST) de către Fondul Monetar Internațional (FMI), considerată datorie a BNR față de FMI, s-a redus cu 16 milioane euro, la 1,24 miliarde euro.

Bursa de la București, investitorii și brokerii vor elabora un cod de conduită pentru intermediari CITEȘTE ȘI Bursa de la București, investitorii și brokerii vor elabora un cod de conduită pentru intermediari

La finalul lunii mai, datoria totală externă ajunsese la un nivel minim din august 2010, când s-a situat la 87,8 miliarde euro.

De atunci, datoria a crescut puternic până în martie 2013, când s-a înregistrat nivelul maxim istoric al datoriei externe a României, de 101,1 miliarde de euro.

Ulterior, datoria externă a României a reintrat pe o pantă descendentă până în vara acestui an, când a reînceput să crească.

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost de 25,9% în primele zece luni, comparativ cu 38,5% anul trecut. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri și servicii a fost 6,5 luni în primele zece luni, față de 6,4 luni anul trecut. 

viewscnt
Afla mai multe despre
datorie externa