Curtea de Apel București a aprobat fuziunea dintre Banca Comercială Carpatica (BCC) și Patria Bank, permițând celor două bănci să finalizeze pașii procedurali și operaționali pentru implementarea efectivă a fuziunii în jurul datei de 1 mai 2017, a anunțat BCC luni.
Fuziunea dintre cele două bănci s-a prelungit din cauza deciziilor instanțelor, în condițiile în care Curtea de Apel București a respins inițial dosarul de fuziune, arată un anunț transmis în luna martie Bursei de Valori București (BVB).
Patria Bank și Banca Comercială Carpatica vor deveni astfel o singură bancă, ce va continua să fie listată la Bursă și va purta numele de Patria Bank, scrie News.ro.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
”Noua bancă va fi prezentă în 73 de orașe la nivel național, prin 111 sucursale, are peste 240.000 clienți și 3,816 miliarde lei în active, fiind dedicată creșterii gradului de bancarizare în România și susținerii antreprenorilor locali”, se arată în comunicat.
În prezent, data estimativă a implementării fuziunii este 1 mai 2017, dată condiționată de emiterea hotărârii judecătorești prin care s-a constatat legalitatea hotărârilor adunărilor generale ale acționarilor celor două bănci privind aprobarea fuziunii. Cele două bănci vor să confirme data fuziunii în cursul acestei săptămâni.
”Toate produsele, serviciile și condițiile contractuale aplicabile clienților se mențin în forma actuală până la data fuziunii, ulterior se vor aplica noile Condiții Generale Bancare și schimbările comunicate anterior clienților”, se arată în comunicat.
În 29 noiembrie 2016, Banca Națională a României (BNR) a aprobat proiectul de fuziune al BCC cu Patria Bank, ceea ce a permis celor două bănci să demareze formalitățile finale de înregistrare a noii bănci și să înceapă operațiunile de integrare.
CITEȘTE ȘI Pe Profit Insider: PFA în proiectul de modificare a Codului Fiscal. Veniturile PFA ar ajunge tot în găleata impozitului globalBCC a trecut în ultimii ani prin schimbări profunde, confruntându-se cu o serie de dificultăți după ce patronul a fost acuzat penal. Ilie Carabulea a demisionat din funcția de președinte al consiliului de supraveghere al Băncii Carpatica în 2012, imediat după ce Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat definitiv la un an și șase luni de închisoare pentru dare de mită.
Patria Bank a ajuns să dețină 64,16% din acțiunile BCC, după încheierea ofertei publice derulate în martie 2016 pentru cumpărarea titlurilor deținute de acționarii minoritari, în cadrul căreia a achiziționat un pachet de 9,37% pentru 21,67 milioane lei. Ilie Carabulea a rămas cu un pachet de 18,46% din acțiuni.
În 2016, Banca Comercială Carpatica a înregistrat pierderi de 42,06 milioane lei (9,3 milioane euro), în scădere cu 44% față de rezultatul negativ raportat în anul anterior, după ce a tăiat cheltuielile pentru a compensa reducerea încasărilor.