Cel mai mare operator pe piețele de derivate financiare se pregătește să lanseze contracte futures pentru bitcoin

Cel mai mare operator pe piețele de derivate financiare se pregătește să lanseze contracte futures pentru bitcoin
scris 1 nov 2017

CME Group, operatorul celor mai mari burse de contracte futures și opțiuni din lume, va lansa, până la finele anului, primele contracte futures pentru bitcoin. Prețul criptomonedei a depășit 6.400 de dolari și a atins un nou maxim istoric.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

“Având în vedere interesul crescut al clienților pentru piața criptomonedelor, am decis să introducem un contract futures pentru bitcoin”, spune Terry Duffy, președintele și directorul general al CME Group.

Urmărește-ne și pe Google News

Tranzacțiile cu contracte futures pe bitcoin vor fi decontate în numerar, pe baza BRR (Bitcoin Reference Rate), referință publicată zilnic de operatorul bursier, calculată în funcție de evoluția monedei virtuale pe patru mari platforme: Bitstamp, GDAX, itBit și Kraken.

După un blocaj de câteva luni, Bursa își completează Consiliul de Administrație și intră în linie dreaptă pentru desemnarea noului director general CITEȘTE ȘI După un blocaj de câteva luni, Bursa își completează Consiliul de Administrație și intră în linie dreaptă pentru desemnarea noului director general

Luni, referința bitcoin BRR a fost stabilită la 6.066,36 de dolari

Moneda virtuală, care în urmă cu două săptămâni a depășit, pentru prima oară, pragul de 6.000 de dolari, era tranzacționată în jurul orei 16:50 marți la 6.360,50 dolari, cu 5% peste prețul de la închiderea de luni. Anterior, bitcoin a urcat la un nou maxim istoric, de 6.415,28 dolari pe unitate.

CME Group este cel mai mare operator pe piețele internaționale de derivate. Grupul deține și operează platformele Chicago Mercantile Exchange (CME), Chicago Board of Trade (CBOT) și New York Mercantile Exchange (NYMEX) și divizia acesteia COMEX. De asemenea, CME are acțiuni la compania mixtă S&P Dow Jones Indices, ce deține, printre altele, indicii S&P 500 și Dow Jones Industrial Average (DJIA).

viewscnt
Afla mai multe despre
bitcoin
contracte futures
cme group