Moneda virtuală bitcoin a urcat la maximul ultimilor doi ani și patru luni, atingând ieri nivelul de 720,8 dolari pe unitate, ceea ce reprezintă o apreciere de 21% față de vineri și de circa 50% în ultima lună. Ulterior, cotația a scăzut ușor, bitcoin tranzacționându-se în prezent pentru 690 dolari pe unitate, potrivit bitcoincharts.com.
Conform datelor Bloomberg, bitcoin a atins un maxim istoric de peste 1.200 de dolari în 2013, dar, ulterior, moneda virtuală s-a depreciat, în 2015, până la 198 de dolari. Volatilitatea ridicată a bitcoin este chiar unul dintre argumentele celor care contestă validitatea acestei monede.
Evoluția pozitivă recentă a bitcoin este legată de faptul că ritmul de creștere al ofertei de monedă virtuală va fi redus de luna viitoare. Conform protocolului informatic pe care se bazează bitcoin, totalitatea monedelor de acest tip nu va depăși niciodată 21 de milioane de unități (în prezent, există circa 15,7 milioane de monede în circulație).
CITEȘTE ȘI Randamentul titlurilor de stat germane pe 10 ani a atins valori negative pentru prima dată în istorieSpre deosebire de monedele clasice, bitcoin nu are un emitent unic, ci este creată printr-un proces numit mining, care constă în rezolvarea unor probleme matematice complexe de către computerele participanților la acest proces. Participanții la proces ("miners") sunt răsplătiți cu monede vituale, iar "recompensa" este programată să descrească la fiecare patru ani pentru a garanta menținerea ofertei de monedă virtuală în limita stabilită.
Un alt motiv de apreciere al monedei este legat de incertitudinile și îngrijorările de pe piețele financiare globale. Potrivit analiștilor, în pofida volatilității bitcoin și a faptului că, până recent, moneda virtuală era privită ca un activ riscant, aceasta se comportă în prezent ca un activ de refugiu, similar aurului.
"Oamenii înțeleg că, în această lume a activelor care se multiplică nelimitat și a banilor tipăriți, avem ceva care este fix și a cărui emisiune este limitată. Acest lucru oferă o alternativă decentă celor care vor să dețină active care pot avea o putere de cumpărare sustenabilă", a afirmat, pentru CNBC, Bobby Lee, director BTCC, companie chineză dedicate miningului și tranzacțiilor cu bitcoin.
O mare parte a tranzacțiilor cu bitcoin se desfășoară în China, astfel că analiștii pun aprecierea monedei pe seama unei cereri mai mari pe această piață. Declinul yuanului și perspectivele economice nu tocmai optimiste, fac ca investitorii să se orienteze spre plasamente alternative, cum este și cazul bitcoin.
În aprilie, Luxemburg a acordat licență de funcționare platformei de tranzacționare a bitcoin Bitstamp, care a devenit prima companie de plăți în moneda virtuală din Europa care este reglementată la nivel național, ceea ce înseamnă că acest fapt va fi recunoscut în toate cele 28 de state membre ale Uniunii Europene.