Programul "Prima casă” va fi transformat într-un program social, denumit "O familie, o casă", în cadrul căruia vor mai putea accesa credite doar persoanele cu venituri sub un anumit prag, proiectul fiind avizat astăzi în comisia de buget a Senatului, urmând să primească votul plenului. Astfel veniturile nete lunare ale beneficiarului individual sau ale beneficiarului împreuna cu soțul sau soția, după caz, nu pot depăși valoarea de 4.500 lei, însă pragul urcă la 7.000 de lei dacă familia are unul sau mai mulți copii. Dobânda va fi subvenționată, cu 0,5 puncte procentuale în cazul familiilor cu un singur copil și cu 1 punct procentual în cazul celor cu doi sau mai mulți copii. Proiectul actual prevede subvenții mai mici și restricții mai mari pentru accesarea unui credit, comparativ cu un plan de modificare a Prima Casă anunțat de Guvern în luna mai.
Prin proiectul de act normativ care modifică și completează OUG nr. 60/2009 privind implementarea programului "Prima casă" se propune:
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Modificarea titulaturii Programului „Prima casă” în programul "O familie, o casă".
- Introducerea pragului de venit pentru beneficiarii Programului:
- la data solicitării creditului garantat, veniturile nete lunare ale beneficiarului individual sau ale beneficiarului împreuna cu soțul sau soția, după caz, nu pot depăși valoarea de 4.500 lei;
- pentru familiile cu unul sau mai mulți copii, la data solicitării creditului garantat veniturile nete lunare ale familiei nu pot depăși valoarea de 7.000 lei.
- Mandatarea pe lângă Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și a Fondului Român de Contragarantare în vederea emiterii de garanții în numele și în contul statului, în favoarea băncilor care acordă credite persoanelor fizice pentru achiziția unei locuințe în cadrul Programului.
- Menținerea avansului minim de 5 % din prețul de achiziție al locuinței. Prețul de achiziție a locuinței este de maximum 70.000 euro echivalent lei la cursul BNR valabil la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, iar valoarea finanțării garantate este de maximum 66.500 euro echivalent lei.
Acordarea următoarelor subvenții de dobândă:
- reducerea cu 0,5 puncte procentuale a ratei dobânzii creditului garantat pe toată durata Programului pentru familiile cu un singur copil.
- reducerea cu 1 punct procentual a ratei dobânzii creditului garantat pentru familiile cu doi sau mai mulți copii.
Refinanțarea creditelor obținute în cadrul Programului, prin alte instrumente de finanțare, cu excepția altor credite acordate in cadrul Programului.
Un prim plan de modificare a programului Prima Casă, prezentat în luna mai, prevedea subvenții de dobândă mult mai generoase și restricții mai puține pentru accesarea unui credit.
Detaliile despre varianta propusă în luna mai puteți citi aici
Programul Prima Casă se adresează persoanelor care au până în 35 de ani, oferindu-le oportunitatea de a accesa un credit imobiliar cu un avans de minimum 5% și cu costuri totale de finanțare plafonate.
De la lansarea programului în anul 2009 și până la finalul lunii decembrie 2018 au fost acordate 267.752 garanții și promisiuni de garantare, în valoare totală de 23,7 miliarde de lei.
Astăzi, programul este derulat prin intermediul a 15 bănci finanțatoare: BRD-GSG, BCR, Banca Transilvania, CEC Bank, ING Bank, Raiffeisen Bank, OTP Bank, Banca Românească, Unicredit Bank, Garanti Bank, First Bank, Marfin Bank, Credit Agricole, Leumi Bank și Intesa Sanpaolo Bank.