Populația a împrumutat statul în luna mai cu 314 milioane de lei, în creștere față de aprilie. Ministerul pregătește mai multe măsuri pentru a revitaliza programul

Populația a împrumutat statul în luna mai cu 314 milioane de lei, în creștere față de aprilie. Ministerul pregătește mai multe măsuri pentru a revitaliza programul
scris 3 iun 2019

Ministerul Finanțelor a împrumutat în luna mai 314 milioane de lei prin vânzarea de titluri de stat direct populației, suma fiind în creștere față de luna aprilie, când statul a atras 248 de milioane de lei. Din februarie, când a fost lansat programul anul acesta, și până în prezent, populația a împrumutat statul cu peste 1,7 miliarde de lei. Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a declarat recent pentru Profit.ro că vrea să ajungă la un număr cât mai mare de români cu programul Tezaur, de vânzare de titluri de stat către populație, și intenționează să revitalizeze programul printr-o promovare mult mai amplă a acestuia, precum și prin introducerea vânzării titlurilor prin intermediul băncilor comerciale.

În prezent, titlurile de stat pot fi cumpărate de populație doar prin Trezorerie și Poștă, iar sumele împrumutate astfel de Finanțe au scăzut în ultimele luni. Ținta de împrumuturi de la populație este pentru anul acesta de 5 miliarde de lei.

Urmărește-ne și pe Google News

"Cei peste 33.000 de români care au investit mai mult de 1,7 miliarde de lei în primele cinci luni ale acestui an, sunt o dovadă evidentă a succesului programului Tezaur. Prin emisiunile de titluri de stat destinate exclusiv persoanelor fizice, Ministerul Finanțelor oferă o alternativă sigură de economisire cu dobânzi și maturități atractive, pe care românii o pot accesa și pe viitor", a declarat Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor Publice, într-un comunicat de presă.

Programul a debutat în acest an cu luna februarie și se va desfășura lunar, până la finele anului. Persoanele fizice pot subscrie pe tot parcursul lunii, iar emisiunea din luna respectivă se încheie la final.

Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care First Bank vrea să preia Leumi Bank România CITEȘTE ȘI Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care First Bank vrea să preia Leumi Bank România

Românii pot subscrie începând de astăzi, 3 iunie 2019, pentru noi emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv populației în cadrul Programului Tezaur, cu scadențe la 1, 2, 3 și 5 ani și dobânzi anuale de 3,5%, 4%, 4,5% și, respectiv, 5%. Veniturile aferente sunt neimpozabile.

Titlurile de stat pot fi cumpărate:

  • în perioada 03 – 28 iunie 2019 de la unitățile operative ale Trezoreriei Statului;
  • în perioada 03 – 27 iunie 2019 prin rețeaua de oficii poștale ale Companiei Naționale Poșta Română, din mediul urban, iar în perioada 03–26 iunie 2019 din mediul rural.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. A fost eliminată plafonarea sumelor care pot fi investite de persoanele fizice în cadrul acestor emisiuni.

Guvernul a decis: Noul indice IRCC va fi aplicat în mai multe programe guvernamentale, inclusiv Prima Casă CITEȘTE ȘI Guvernul a decis: Noul indice IRCC va fi aplicat în mai multe programe guvernamentale, inclusiv Prima Casă

Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate prin depunerea unei cereri doar în perioada de subscriere. Titlurile de stat sunt în forma dematerializată și au valoare nominală de 1 leu. Dobânda este plătită la termenele prevăzute în prospectul de emisiune.

De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans. În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moștenitorilor, care prezintă documentele legale care le atestă calitatea. Emiterea titlurilor de stat pentru populație va continua pe tot parcursul anului 2019. În fiecare lună perioada de subscriere va fi de trei săptămâni iar maternitățile vor fi stabilite în funcție interesul manifestat de investitori.

viewscnt
Afla mai multe despre
titluri de stat
populatie
tezaur
ministerul finantelor