Ministerul Finanțelor a luat din piață încă 300 de milioane de lei printr-un împrumut cu scadența în octombrie 2034, cea mai lungă din piața internă. Costurile au scăzut față de precedenta emisiune. Finanțele au depășit ținta de împrumuturi pentru ianuarie.
Emisiunea de obligațiuni de stat a avut un prospect de 300 de milioane de lei și a atras oferte de 536 de milioane de lei. MFP a acceptat oferte la nivelul de prospect la un randament mediu de 4,78%, în scădere de la 5,07% la o licitație similară ținută la începutul lunii decembrie.
În noiembrie și octombrie, emisiunea pe 15 ani, cea mai lungă maturitate din piață, a avut un randament de 4,75%.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
MFP a ajuns la împrumuturi de 5,14 miliarde de lei de pe piața internă în ianuarie, peste programul de 4,4 miliarde de lei, în condițiile în care Guvernul a extins sumele adjudecate pentru a profita de scăderea randamentelor față de decembrie. Încă o licitație cu scadența în septembrie 2023 mai este programată până la finele lunii.
Lichiditatea din piața bancară este în revenire la niveluri ridicate. BNR a atras depozite de 6,6 miliarde de lei la licitația săptămânală, cea mai ridicată sumă după octombrie și după ce în decembrie băncile n-au mai plasat, în mare parte din lună, bani la operațiunile de piață ale băncii centrale, în condițiile unui cvasi-deficit de lichditate.
Cel mai important împrumut a fost, însă, cel de 3 miliarde de euro de pe piața externă, pe 12 și 30 de ani, care reprezintă jumătate din suma pe care statul vrea să o ia în valută în acest an de la creditorii străini.
Necesarul brut de finanțare pentru 2020 este 86,9 miliarde lei, format din deficitul bugetar, de 3,6% din PIB (circa 40,6 miliarde lei), la care se adaugă datoria ajunsă la scadență de 46,3 miliarde lei.