Banca Națională a României și-a majorat profitul net în 2019 cu 52%, la circa 1,8 miliarde de lei, pe fondul creșterii rezultatului operațional și al înregistrării unor cheltuieli mai mici cu reevaluarea activelor și pasivelor în valută.
Veniturile BNR au ajuns anul trecut la peste 3 miliarde de lei, cu circa 500 de milioane de lei peste nivelul din 2018, în timp ce cheltuielile s-au redus de la 1,7 miliarde de lei la circa 1,3 miliarde de lei, potrivit raportului anual pentru 2019.
Profitul operațional al băncii a crescut cu 27%, la 1,9 miliarde de lei, în timp ce cheltuielile cu diferențele nefavorabile din reevaluare aferente activelor și pasivelor în valută au scăzut cu 65%, la 108,5 milioane de lei.
Banca centrală a cheltuit bani pe absorbția excedentului net de lichiditate din sistemul bancar, mai ales prin atragerea de depozite la termen, astfel că a înregistrat o pierdere de 119,6 milioane de lei din operațiunile de politică monetară, în creștere cu circa un sfert față de 2018. În 2020, pe fondul efectelor pandemiei COVID 19, BNR a devenit creditor net al sectorului bancar și furnizează lichiditate băncilor prin operațiuni repo bilaterale în ultimele trei luni.
BNR a făcut bani din plasarea rezervei valutare. Randamentul contabil pe anul trecut a fost de 1,6%, față de 1,3% în 2018.
Veniturile nete din administrarea activelor și pasivelor în valută au fost de aproape 2,6 miliarde de lei, în creștere cu 23% față de 2018, în condițiile unor venituri de 4,1 miliarde de lei și a unor cheltuieli de circa 1,5 miliarde de lei.
Banca centrală avea la finele anului trecut rezerve internaționale de 37,45 miliarde de euro, dintre care 87,9% erau rezerve valutare și restul aur.
BNR a redus anul trecut ponderea plasamentelor în dolari de la 23,4% la 19,6% și a pus mai mulți bani în euro – de la 63,6% la 65,6% și alte valute, de la 12,9% la 14,8%. Structura rezervei în 2019
Structura rezervei în 2018.
În structură, banca centrală a crescut ponderea titlurilor guvernamentale de la 51,9% la 65,4% și a redus plasamentele în numerar și depozite de la 32,9% la 22%.
Banca a virat 80% (1,65 miliarde de lei) din profitul net la bugetul de stat. 216 milioane de lei au fost repartizate pentru majorarea rezervelor statutare, în timp ce 144 de milioane de lei urmează să fie alocate în cursul anului.