Guvernul a lansat azi site-ul pe care pot fi depuse aplicațiile pentru programul IMM Invest cu garanții de stat de 15 miliarde de lei. Firmele au dat iama după o așteptare de mai bine de zece zile. Până la ora 13 erau deja 10.000 de aplicați depuse. La ora 15 ajunseseră la 14.000, iar la ora 17 au atins circa 17.000.
Printre solicitanți găsim în mare parte firme mici, necunoscute, dar și IFN-uri care speră să facă bani cu împrumuturile cu dobândă 0 plasate mai departe, organizatori de festivaluri de muzică electronică, magazine mari, edituri, televiziuni, site-uri de satiră și viticultori, până la antreprenori de pompe funebre și firme cu nume mai mult sau mai puțin creative, relevă datele analizate de Profit.ro.
CITEȘTE ȘI Brandul de mobilă de lux Rovere Mobili a lansat magazinul online www.rovereshop.roÎnscrierea pe site-ul ce a fost “securizat” de Serviciul de Telecomunicații Special, după ce a cedat în vinerea de dinainte de Paște sub presiunea utilizatorilor, reprezintă doar un pas formal pentru companiile care caută finanțare. Creditele de capital de lucru sau investiții, garantate în proporție de 80-90% de stat trebuie aprobate și de către bănci, care se vor uita la datele financiare și la planurile firmelor cu sumele primite. Programul nu duce, însă, lipsă de doritori, dacă ne uităm la cele circa 17.000 de solicitări depuse până la ora 17 și care vin din cele mai diverse zone.
În situația în care creditele aprobate de bănci nu vor fi rambursate de debitori, atunci statul va plăti aproape integral paguba creditorilor.
IFN-uri cu credite rapide caută bani gratis
Programul IMM Invest pare să fie o oportunitate și pentru instituțiile financiare nebancare să ia finanțare gratis de la bănci, în condițiile în care în mod normal prind foarte greu sau chiar deloc capital din surse externe. Programul IMM Invest are dobândă 0 – subvenționată integral de stat – până la sfârșitul acestui an.
Capital Leasing, Mobilo Credit, EcoFinance IFN, Imocredit, Easy Credit 4 All, Agrinvest Credit, Rocredit, Krom Invest, Rapid Credit și IFN Împrumut SA au depus cereri de finanțare cu dobândă 0.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Circa 3.600 de români au obținut credite Prima Casă în primul trimestru, deși plafonul de garantare a fost distribuit spre final de februarie. „Programul se derulează în aproximativ același ritm ca până acum.“Unele dintre aceste firme oferă credite rapide pentru populație cu dobânzi ce pornesc de la 1% pe zi.
Spre exemplu, Mobilo dă credite negarantate pe termen de o lună cu dobândă de 1,6% pe zi, respectiv aproape 600% pe an. Easy Credit acordă credite garantate cu ipoteci – în general cu locuința – cu o dobândă de card de credit, respectiv 36% pe an.
CITEȘTE ȘI FOTO Dell Technologies aduce în România laptopul premiat internațional, XPS 9300Magazine, clinici, transportatori
Firma care administrează magazinul Bucur Obor din Capitală, cu afaceri de 33 de milioane de lei în 2019, a aplicat și ea pentru un împrumut, în condițiile în care spațiile comerciale au fost închise pe perioada stării de urgență cu puține excepții.
Foarte multe cabinete stomatologice au aplicat pentru astfel de împrumuturi, în condițiile în care guvernul a închis această arie medicală cu excepția urgențelor. Tot în domeniul medical se remarcă și solicitarea de finanțare transmisă de clinicile Gral Medical, cu afaceri de 125 de milioane de lei în 2018 și peste 500 de angajați.
Compania aeriană Carpatair, cu afaceri de 87 de milioane de lei în 2018 și aproape 100 de angajați, potrivit termene.ro, apare pe listă. Tot aici găsim și societatea de transport public din Bacău, deținută de Laudieta Sechelariu, văduva fostului primar al orașului, și de autoritățile locale, și care avea afaceri de peste 18 milioane de lei în 2018.
Și firma de termoficare a orașului Cluj-Napoca a depus cerere pentru credit cu dobânda subvenționată. Termoficare Napoca avea afaceri de 62 de milioane de lei în 2018.
House-ul e pe listă
Firmele care organizează festivalurile de muzică electronică Untold în Cluj și Neversea în Constanța, cu afaceri de 68 de milioane de lei, respectiv 25 de milioane de lei în 2018, au aplicat pentru finanțarea garantată de stat. Cele două evenimente ar trebui să se țină la începutul lunii iulie (Neversea), respectiv sfârșitul lunii iulie (Untold), însă desfășurarea lor e sub dubiu ca urmare a restricțiilor.
Edituri și presă
Editura Nemira, cu afaceri de peste 9 milioane de lei anul trecut, și grupul Humanitas, cu afaceri de aproape 20 de milioane de lei în 2018, au depus, de asemenea, cereri de finanțare.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Discuții Finanțe - FMI. România ar putea împrumuta cu dobândă 1,5%, fără condiții și cu rambursare în maximum 5 ani. FMI: "Nu am primit încă o cerere formală".Editura Mediafax, înființată în 2018, parte a grupului Mediafax controlat de Adrian Sîrbu e, de asemnea, pe lista de cereri de finanțare.
De asemenea, pe listă figurează și firma Teleferic Sinaia SRL, înființată în august 2019 și controlată, conform termene.ro, cu 90% din acțiuni, de Teleferic Prahova, la rândul ei controlată de firma Prosperya Financial Management. Prosperya deține 99,9% din firma Aleph Media, cea despre care Profit.ro a anunțat în ianuarie 2019 că a cumpărat fostul sediu PRO TV și este controlată de regizoarea Ana-Cristina Iacob, prezentată public în diferite articole alături de proprietarul Mediafax Group, Adrian Sîrbu.
Firma care controlează televiziunea B1 TV este, de asemenea, pe lista cererilor de finanțare. B1 TV Channel SRL avea anul trecut afaceri de 27 de milioane de lei și un profit de aproape 11 milioane de lei.
Și firma care editează site-ul de satiră timesnewroman.ro a depus cerere de finanțare. Compania Times New Roman Media SRL a fost înființată în 2018, an în care a încheiat cu o cifră de afaceri de 362.000 de lei.
Din industrie figurează producătorul de mase plastice Prodplast, listat la Bursă și cu o cifră de afaceri de 52 de milioane de lei în 2018.
Și compania de dezvoltare software Life is Hard, listată la Bursă și cu afaceri de 5 milioane de lei în 2018, este pe listă
Restaurante și viticultori
Sectorul de restaurante este și el bine reprezentat în lista de cereri cu nume mai cunoscute în Taverna Sârbului (afeceri de peste 7 milioane de lei în 2018), Trattoria il Calcio (peste 21 de milioane de lei cifră de afaceri anul trecut) și Berăria Nenea Iancu din Centrul Vechi al Bucureștiului (afaceri de 1,4 milioane de lei în 2018).
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Eximasig se cuplează cu Banca Românească și va intra mai mult în polițe pentru locuințe, cu o nouă marcăMai multe agenții de turism au venit cu cereri de finanțare, printre care și Eturia, Paralela 45, Eurotravel.
Hotelul Ramada din Iași, Rozmarin din Predeal și Casa Rusu din Petroșani sunt printre unitățile de cazare care au cerut finanțare.
Și industria băuturilor alcoolice cere finanțare, deși nu s-a anunțat vreun impact negativ al pandemiei asupra consumului. Producătorii de vinuri Licorna din Prahova a lui Virgil Harabagiu, Tohani a lui Virgil Mândru, Budureasca a lui Vasile Domente (firmă deținută anterior de nepotul Sebastian Ghiță) și Corcova a lui Șerban Dâmboviceanu din Mehedinți sunt pe lista de IMM care cer credite subvenționate. Aici mai găsim și producătorul de bere Bermas din Suceava.
Pompe funebre și nume “creative”
Alte afaceri mici, dar cu potențial mare pe timp de pandemie, cum sunt cele de pompe funebre, sunt de asemenea pe listă – Servicii funerare Eden, Casa funerară Sf. Maria sau Funerare Luigi sunt trei exemple.
Creativitatea antreprenorilor români se vede și în numele alese pentru companii. Pe lângă denumirile aspiraționale precum Nunți de vis Studio SRL le avem și pe cele de la care nu știm la ce să ne așteptăm precum La Cocoșelul Treaz SRL – o firmă cu activitate în domeniul barurilor înființată anul trecut și care n-a depus niciun bilanț financiar până acum.
Un nume de basm avem în Bucuria Ștrumfilor SRL – firmă cu activități de îngrijire copii înființată anul trecut și care acum a rămas, cel mai probabil, fără clienți.
Multă Carne SRL nu este o urare, ci numele unei firme care se ocupă cu cateringul pentru evenimente ce ajunsese la afaceri de 1,3 milioane de lei în 2018.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV DOCUMENT PSD vrea deja să amendeze proiectul de suspendare a ratelor la bănci. Plățile sunt amânate 6 luni la cerere, executările silite sunt suspendateUnchiul Amanet este chiar un amanet din Gherla înființat în 2016 și care în 2018 era încă pe pierdere. Acum cere credit cu garanție de stat.
Alte nume ce par inspirate pentru actuala criză sunt Chef de divorț SRL – analiștii anticipează că va crește numărul divorțurilor după terminarea carantinei. Firma în cauză se ocupă cu fabricarea pâinii și a patiseriei. Alt nume potrivit (sau nu?) este Korona Clean. Firma chiar se ocupă cu curățenia în Brașov și a făcut profit net de 352.000 de lei anul trecut cu 3 angajați.