Ministerul Finanțelor a ieșit azi să se împrumute cu două emisiuni de titluri de stat, prin care intenționa orientativ să atragă 600 de milioane de lei. În timp ce una dintre emisiuni a generat interes și statul a vândut titluri cu mai mult de jumătate peste suma planificată, la a doua a respins toate ofertele din cauza dobânzilor cerute de bănci și investitori, pe care le-a considerat neatractive.
Astfel, pentru o emisiune cu maturitate reziduală de 5 ani și 4 luni, Finanțele au anunțat vânzarea de titluri de stat în valoare de 200 de milioane de lei, au primit de la bănci oferte de 730,2 milioane de lei, ceea ce înseamnă o cerere foarte ridicată, și au vândut în final titluri de 320 de milioane de lei, cu 60% peste ținta inițială.
Costul de împrumut a fost, de asemenea, unul bun, de 4,29% pe an, în scădere de la 4,73% pe an pe aceeași maturitate la finele lunii ianuarie. Vineri, statul urmează să ofere băncilor titluri de 30 de milioane de lei la dobânda stabilită azi, printr-o sesiune necompetitivă de alocare. Având în vedere cererea ridicată înregistrată acum, alocarea de vineri va avea, probabil, succes.
Cea de-a doua licitație de azi a Finanțelor nu a mers, însă, la fel de bine.
CITEȘTE ȘI Indicele ROBOR la 3 luni a urcat la cel mai mare nivel din ultimele două luni și jumătateGuvernul a vrut să vândă titluri de 400 de milioane de lei cu maturitate de 11 luni, însă cererea din partea băncilor a fost slabă, de numai 337 milioane de lei. Finanțele au considerat costul de împrumut prea ridicat și au refuzat toate ofertele.
Finanțele împrumută puțin, piața rămâne volatilă
Pentru moment, Finanțele acționează cum a transmis ministrul de resort în urmă cu câteva săptămâni, anume că statul nu se va mai împrumuta decât la dobânzi care sunt considerate acceptabile, iar dacă nu le obține, se va finanța din rezerva valutară aflată la dispoziția Ministerului Finanțelor.
Emisiuni de obligațiuni în februarie
După eșecul din ianuarie, Ministerul Finanțelor a publicat pentru luna februarie un plan pentru împrumutul unei sume destul de mici. Astfel, statul a planificat să obțină 2,13 miliarde de lei de pe piața internă, din care 1,9 miliarde de lei la licitațiile principale și alte 225 milioane lei la sesiunile de alocare suplimentară. În ianuarie, Finanțele au țintit în jur de 3,8 miliarde de lei, dar au atras mai puțin de 2 miliarde de lei, în condițiile în care cererea nu a acoperit nici măcar suma ofertată de stat, iar dobânzile au crescut. Despre dificultățile cu care statul s-a împrumutat în ianuarie, Profit.ro a scris pe acest subiect aici.
Dată | Maturitate reziduală | Ținta de împrumut | Cât a fost cererea | Cât a atras | Costul | Cost la precedenta emisiune cu maturitate similara |
---|---|---|---|---|---|---|
7 februarie | 2,7 ani | 300+45 milioane lei | 1,22 miliarde lei+300 milioane lei | 654+45 milioane lei | 4,04% | 4,04% |
11 februarie | 7,2 ani | 300+45 milioane lei | 506,6+10 milioane lei | 334,1+10 milioane lei | 4,5% | 4,51% |
14 februarie | 5,3 ani | 200+30 milioane lei | 730,2 milioane lei | 320 milioane lei | 4,29% | 4,73% |
14 februarie | 11 luni | 400 milioane lei | 337 milioane lei | - | - | 3,16% |
18 februarie | 10 ani | 200+30 milioane lei | - | - | - | - |
21 februarie | 4,3 ani | 300+45 milioane lei | - | - | - | - |
25 februarie | 12,6 ani | 200+30 milioane lei | - | - | - | - |
Total | - | 2,13 miliarde lei | - | 1,36 miliarde lei | - | - |
Băncile au avut un apetit foarte redus să crediteze statul pe începutul acestui an, din cauza riscurilor generate de întârzierea proiectului de buget și a temerilor că Guvernul va depăși pentru 2018 obiectivul de deficit bugetar. Motivul principal al reticenței băncilor a fost, însă, introducerea taxei pe activele bancare, calculată în funcție de nivelul ROBOR, taxă care se aplică și titlurilor de stat. Cu alte cuvinte, băncile împrumutau bani statului, dar trebuiau să achite și o taxă pe aceste titluri.
Împrumuturile de pe piețele externe
De pe piețele externe, statul a împrumutat anul trecut 3,75 miliarde de euro (17,42 miliarde lei) și 1,2 miliarde de dolari (4,9 miliarde lei). Cel mai recent, Finanțele au luat în octombrie 1,75 miliarde de euro, prin două emisiuni de eurobonduri, după 2 miliarde de euro în februarie, și 1,2 miliarde de dolari în iunie.
CITEȘTE ȘI Euro a coborât. Aurul, la cel mai mare nivel din iulie 2016În octombrie, România a împrumutat de pe piețele externe 1,75 miliarde de euro, prin două emisiuni de eurobonduri, mai puțin comparativ cu obiectivul de 2,5 miliarde de euro anunțat de Ministerul Finanțelor la declanșarea operațiunii.
Împrumuturile de la populație
Obiectivul Finanțelor de a se împrumuta direct de la populație, ocolind băncile, este unul logic, în contextul în care băncile împrumută statul chiar cu banii deponenților, adică inclusiv ai populației.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Țiriac a invocat "drepturile omului" pentru a cere BNR daune morale de 2 milioane euro deoarece nu mai poate organiza turnee de tenis pe Arenele din CotroceniNu există, însă, perspective ca populația să furnizeze sume mari de bani statului și să înlocuiască astfel băncile, după ce anul trecut, dintr-o țintă pentru aceste împrumuturi de 4 miliarde de lei, statul a putut obține doar circa 2 miliarde de lei.