Judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora şi magistraţii asistenţi, dar și personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor care beneficiază de compensaţia lunară pentru chirie şi care contractează un credit ipotecar/imobiliar destinat achiziţionării unei locuinţe va putea opta ca suma acordată cu titlu de chirie să poată fi folosită de către aceştia pentru plata ratei sau a unei fracţiuni din rata aferentă creditului. Măsura a fost adoptată prin vot în plenul Senatului, după ce Executivul s-a arătat de acord cu aceasta.

Noua facilitate a fost propusă recent de PNL și UDMR inițial doar pentru judecători, procurorii, personalul asimilat acestora şi magistraţii asistenţi, însă senatorii au decis să propună și ca personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea, care îndeplinește condițiile de acordare a compensației lunare pentru chirie, să o poată folosi pentru plata ratelor bancare pe o perioadă ce nu poate depăși durata de derulare a creditului respectiv.
Guvernul a transmis Parlamentul că este de acord inclusiv cu acest amendament, dar cu condiția completării proiectului cu un text tranzitoriu din care să rezulte expres că acesta nu se aplică contractelor de vânzare - cumpărare încheiate anterior intrării noii legi în vigoare.

Pentru a intra în vigoare, proiectul trebuie adoptat și de Camere Deputaților și promulgat de șeful statului.