EXCLUSIV Dacia va prezenta la Paris primul motor hibrid din istoria mărcii. Când se lansează oficial Jogger HEV și unde va fi produs

EXCLUSIV Dacia va prezenta la Paris primul motor hibrid din istoria mărcii. Când se lansează oficial Jogger HEV și unde va fi produs
scris 21 sep 2022

Salonul Mondial de l’Automobile, de la Paris, va fi locul în care Dacia își va expune noua înfățișare, cu un logo nou și noi culori reprezentative. În același timp, va marca prezentarea primului motor hibrid din istoria mărcii, un motor bazat pe cunoscutul E-Tech hibrid de la Renault.

Anul trecut, odată cu lansarea modelului Jogger, la Munchen, în cadrul salonului german IAA, reprezentanții Dacia au anunțat că Jogger va fi lansat în 2023, cu o posibilă premieră la finalul lui 2023. Anul acesta, primele informații referitoare la noutățile Dacia de la Paris arătau că vom avea parte de premiera primului hibrid Dacia, conform planurilor inițiale. Avem acum situația actualizată, care cuprinde programul lansării primului model Dacia echipat cu un motor benzină/electric.

Urmărește-ne și pe Google News

Lionel Jaillet, director de Performanță Produs al mărcii Dacia, a declarat pentru Profit.ro, în cadrul evenimentului de prezentare Dacia Manifesto, de la Paris, că programul viitorului Jogger hibrid va începe doar în 2023. Până atunci însă, la salonul Mondial de l’Automobile din luna octombrie, de la Paris, Dacia va expune în cadrul standului propriu motorul hibrid ce a fost dezvoltat pe baza celui existent pe modelul Clio, dar adaptat pentru Dacia. „Nu vom avea Jogger hibrid la Paris, dar vom expune motorul ce se va regăsi pe acest model. Pot să vă spun că am participat la testele cu noua motorizare și mașina este extraordinară, se comportă foarte bine. Va fi cel mai ieftin automobil de familie hibrid de pe piață”, ne-a precizat Lionel Jaillet. L-am întrebat și dacă motorizarea își va menține denumirea E-Tech, pe care o folosește Renault, și ne-a dezvăluit că, în urma analizelor din cadrul companiei, a fost preferată o denumire simplă. „Am ales să-i spunem simplu, Jogger Hybrid”.

Primele date tehnice ale lui Jogger HEV

Viitorul motor hibrid ce va fi oferit de Dacia pe Jogger, începând din 2023, este o combinație între un motor de 1.6 litri benzină și două motoare electrice, unul folosit pentru propulsie, celălalt ca alternator, acestea fiind însoțite de o cutie multi-mode automată. Sistemul permite comutarea automată între rularea electrică și cea pe benzină, iar recuperarea energiei se face în etapa de decelerare, la ridicarea piciorului de pe accelerație. Startul motorului se face doar electric, lucru care contribuie esențial la reducerea consumului. Bateria folosită pentru rulare și recuperarea energiei va avea 1.2 kWh, cu o tensiune de 230 volți și va permite rularea în regim electric aproximativ 40 km.

Planurile Ford pentru revenirea la profitabilitate în Europa: dispar mai multe modele istorice, se trece la propria platformă electrică. Craiova, sursa de profitabilitate CITEȘTE ȘI Planurile Ford pentru revenirea la profitabilitate în Europa: dispar mai multe modele istorice, se trece la propria platformă electrică. Craiova, sursa de profitabilitate

Unde va fi produs Jogger Hybrid

Dacia Jogger HEV va fi produs la Mioveni, pe aceeași bandă pe care este asamblat astăzi modelul cu motor pe benzină. Motorul 1.6 hibrid, care se regăsește pe Renault Clio și care va sta la baza motorului de pe Jogger, este fabricat în prezent în Turcia, la Bursa, dar propulsorul ar putea fi asamblat ulterior la Mioveni, în cadrul uzinei mecanice care astăzi produce motorul TCe 90 și cutiile de viteze pentru mașinile Dacia și unele versiuni Renault.

Uzina Mecanică Mioveni, care ar urma să asambleze un viitor motor hibrid, face parte din pachetul de uzine de motoare ale grupului Renault care sunt vizate pentru a se desprinde într-o entitate dedicată motoarelor termice și hibrid, pentru care se poartă negocieri privind vânzarea unui pachet de până la 60% din acțiuni.

Motorizarea hibrid ce va fi prezentată la Paris va fi regăsită ulterior și pe celelalte modele ale Dacia, pe măsură ce costul de producție va permite vânzarea sa la prețurile obișnuite pentru marca românească și în funcție de viitoarele reglementări europene privind emisiile, respectiv introducerea normelor Euro 7.

viewscnt
Afla mai multe despre
dacia jogger hybrid
jogger hibrid
dacia motor 1.6 hibrid
lansare jogger