Doi directori ai Deutsche Bank din Londra au chemat la birou croitori de lux, în ziua în care banca a anunțat desființarea a 18.000 de locuri de muncă

Doi directori ai Deutsche Bank din Londra au chemat la birou croitori de lux, în ziua în care banca a anunțat desființarea a 18.000 de locuri de muncă
scris 13 iul 2019

Doi directori ai Deutsche Bank din Londra au chemat la birou croitori de lux, luni, chiar în ziua în care cea mai mare bancă germană a anunțat desființarea a 18.000 de locuri de muncă la nivel mondial, informație care a atras critici din partea directorului general Christian Sewing, relatează publicația The Guardian, preluată de News.ro.

”Nu pot să înțeleg cum cineva poate chema croitorii pentru a proba costume lunea. În aceeași zi, a trebuit să spunem multora dintre colegii noștrii din domeniul tranzacțiilor cu acțiuni că trebuie să plece”, a declarat Sewing publicației de afaceri Handelsblatt.

Urmărește-ne și pe Google News

”Mă aștept ca cei doi colegi să nu uite telefonul meu”, a mai spus Sewin, adăugând că purtarea directorilor din Londra ”nu corespunde în niciun fel cu valorile noastre”.

Autoritățile americane aplică Facebook o amendă civilă record de 5 miliarde de dolari în scandalul Cambridge Analytica CITEȘTE ȘI Autoritățile americane aplică Facebook o amendă civilă record de 5 miliarde de dolari în scandalul Cambridge Analytica

După ce doi bărbați care duceau costume de haine împachetate au fost văzuți ieșind din sediul Deutche Bank, la începutul acestei săptămâni, s-a aflat că aceștia erau de la croitoria de lux Fielding & Nicholson. Ian Fielding-Calcutt, fondatorul croitoriei, și Alex Riley au fost la birourile Deutsche Bank la directori de rang înalt, chiar în ziua în care banca a anunțat planurile de a desființa o cincime din forța de muncă la nivel mondial. Deutsche Bank are 7.000 de angajați la Londra, iar unii analiști anticipează că până la 3.000 de posturi ar putea fi desființate la operațiunile din City.

”Momentul ales a fost nepotrivit. Cred că mulți dintre cei concediați sunt traderi care nu poartă costume, așa că noi am continuat activitatea ca de obicei cu clienții noștri, care, în mod evident, nu sunt afectați de concedieri”, a declarat Fielding-Calcutt pentru Financial News.

Costumele Fielding & Nicholson sunt realizate într-o perioadă de până la opt săptămâni, iar prețurile pornesc de la 1.200 de lire sterline.

Financial News a mai relatat vineri că Deutsche Bank reduce pachetele de compensații pentru sute dintre angajații din City, în încercarea de a ține sub control costurile în timpul restructurării activităților de investiții.

Serbia se împrumută cu miliarde de euro din China și alte țări pentru investiții în infrastructură CITEȘTE ȘI Serbia se împrumută cu miliarde de euro din China și alte țări pentru investiții în infrastructură

Potrivit informațiilor disponibile, banca oferă angajaților compensațiile minime permise de lege, respectiv salariul pe o săptămână pentru fiecare an lucrat până la vârsta de 41 de ani, iar angajații mai în vârstă primesc salariul pentru o săptămână și jumătate pentru fiecare an lucrat. Cu toate acestea, se spune că Deutsche ar fi plătit anterior salariul pe o lună pentru fiecare an lucrat.

Angajații concediați într-o primă etapă ar primi o sumă care acoperă salariul pentru o perioadă de preaviz de trei luni în care ar fi lucrat în caz contrar. Asta pe lângă o plată unică de sub 10% din salariu.

Deutsche Bank a precizat pentru The Guardian că plătește peste nivelul minim prevăzut de lege, dar a refuzat să ofere alte informații.

Pe lângă concedierea a 18.000 de angajați până în 2022, Deutsche Bank se retrage din cea mai mare parte a operațiunilor de tranzacții, restructurând afacerile de investment banking extinse în ritm rapid înainte de criza financiară din 2008.

Presa germană confirmă, România pierde o investiție: Fabrica VW - Skoda va fi construită în Izmir, Turcia, la presiunea statului Qatar, acționar al companiei CITEȘTE ȘI Presa germană confirmă, România pierde o investiție: Fabrica VW - Skoda va fi construită în Izmir, Turcia, la presiunea statului Qatar, acționar al companiei

Autoritățile americane au dat în această săpămână o nouă lovitură reputației Deutsche Bank, anunțând că investighează dacă banca a încălcat legislația anti-corupție și de combatere a spălării banilor în timp ce a colaborat cu fondul de stat pentru dezvoltare 1MDB din Malaezia.

Nu este clar dacă angajații care vor rămâne la Deutsche Bank vor mai primi bonusuri în acest an.

”Suntem conștienți că este un subiect sensibil, dar Deutsche Bank va rămâne o bancă internațională și, dacă va exista performanță, vom plăti într-un mod competitiv”, a declarat luni Sewing.

viewscnt
Afla mai multe despre
deutsche bank
deutsche bank concedieri
directori deutsche bank