Curtea Constituțională a prezentat, într-un comunicat, explicațiile deciziei emise astăzi privind legea conversiei creditelor în franci elvețieni.
Legea este neconstituțională în integralitatea sa, în primul rând pentru că încalcă principiul bicameralismului, având în vedere că proiectul inițial, aprobat de Senat, care făcea conversia opțională pentru bănci și aplicabilă la cursul zilei, s-a transformat, în forma aprobată de Camera deputaților, în obligația creditorilor de a aplica conversia la cursul de la data acordării creditelor.
Pe de altă parte, Curtea arată clar că și o nouă procedură din care ar rezulta o lege cu același conținut ar fi neconstituțională, pentru că reglementează impreviziunea ope legis, fără controlul unui judecător. Practic, aici CCR oferă aceeași soluție ca în cazul Legii privind darea în plată, care a fost declarată neconstituțională în măsura în care nu se supune controlului unui judecător care să stabilească dacă teoria impreviziunii se aplică în fiecare caz în parte.
Impreviziunea, potrivit deciziei CCR la darea în plată, “intervine când în executarea contractului a survenit un eveniment excepțional și exterior ce nu putea fi prevăzut în mod rezonabil la data încheierii contractului în privința amplorii și efectelor sale, ceea ce face excesiv de oneroasă executarea obligațiilor prevăzute de acesta”.
Pe de altă parte, în cazul dării în plată, cel puțin, judecătorul trebuie să restabilească echilibrul contractual în situația acelor debitori care nu mai pot să plătească.
Motivarea Curții, care va veni ulterior, ar putea să lămurească și în ce măsură consideră magistrații de contencios constituțional că devalorizarea leului în raportul cu francul reprezintă un risc supra-adăugat. Amintim că, în cazul Legii dării în plată, transferul locuinței către creditor este considerată ultima opțiune de către Curte, care vorbește de negocieri și/sau reașezarea contractului pe baze echitabile de către un judecător.
Prezentăm integral precizările Curții
''II. Obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, obiecție formulată de Guvernul României.
În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis obiecția de neconstituționalitate și a constatat că Legea pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori este neconstituțională, în ansamblul ei.
În argumentarea soluției, Curtea a reținut că legea a fost adoptată cu încălcarea principiului bicameralismului, consacrat de dispozițiile art.61 alin.(2) din Legea fundamentală. Astfel, legea, în redactarea adoptată de Camera Deputaților, se îndepărtează în mod substanțial atât de textul adoptat în Senat, cât și de obiectivele urmărite de inițiativa legislativă, prin modificările aduse, Camera decizională reglementând dispoziții care nu au fost niciodată și în nicio formă puse în dezbaterea Senatului, ca primă Cameră sesizată. Aceste modificări sunt semnificative, de substanță, și privesc lipsa acordului de voință în ceea ce privește operațiunile de conversie a contractelor de credit și realizarea conversiei la cursul de schimb franc elvețian/leu valabil la data încheierii contractului de credit, iar nu la data conversiei.
De asemenea, Curtea a constatat că legea supusă controlului de constituționalitate reglementează o impreviziune aplicabilă ope legis, prevăzând expres obligația creditorilor contractelor de credit acordate în franci elvețieni de a efectua conversia în lei a soldului creditului exprimat în franci elvețieni la „cursul de schimb al Băncii Naționale a României valabil la data încheierii contractului/convenției de credit în franci elvețieni”. În jurisprudența sa (Decizia nr.623 din 25 octombrie 2016), Curtea a sancționat instituția impreviziunii aplicabilă ope legis, arătând că aceasta nu poate fi recunoscută, fiind în contradicție cu prevederile constituționale ale art.1 alin.(3) privind statul de drept, art.21 alin.(3) privind dreptul la un proces echitabil și ale art.124 privind înfăptuirea justiției. Astfel, numai instanța judecătorească are competența și obligația să aplice impreviziunea dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile existenței acesteia.
Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică Președintelui României, președinților celor două Camere ale Parlamentului și prim-ministrului.
Argumentele reținute în motivarea soluțiilor pronunțate de Plenul Curții Constituționale vor fi prezentate în cuprinsul deciziilor, care se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I''
