Miniștrii de Finanțe din zona euro nu vor aproba luni eliberarea a 2 miliarde de euro din noul program de asistență financiară destinat Greciei, din cauza neînțelegerilor dintre guvernul de la Atena și creditori privind o serie de reglementări din domeniul bancar pentru reducerea împrumuturilor neperformante, inclusiv executarea silită a debitorilor, potrivit unor oficiali europeni, citați de MarketWatch.
Miniștrii din cadrul Eurogroup se vor întâlni astăzi la Bruxelles pentru a discuta progresele înregistrate de Atena în implementarea măsurilor incluse în cel de-al treilea program de asistență financiară încheiat în vară, în valoare de 86 miliarde de euro.
Deși Grecia a inițiat până în prezent mai multe reforme cerute de creditorii externi, aceștia din urmă insistă pe măsurile menite să reducă ponderea împrumuturilor neperformante în portofoliul băncilor, iar un acord pe această temă ar putea fi atins abia în zilele următoare, potrivit surselor menționate.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Între timp, Grecia nu va putea să beneficieze de prima tranșă de 2 miliarde de euro din împrumutul semnat în vară și nici de fonduri suplimentare de 10 miliarde de euro destinate recapitalizării băncilor. Statul elen are nevoie de tranșa de 2 miliarde de euro pentru a plăti salariile funcționarilor publici și arieratele companiilor.
Principalele aspecte asupra cărora creditorii și guvernul elen nu s-au înteles încă privesc confiscarea locuințelor în cazul debitorilor bancari. Propunerile Atenei privind valoarea minimă a unei locuințe care poate fi confiscată în cazul rău-platnicilor ar proteja aproximativ 70% din debitorii care au garantat împrumuturile cu propria locuință, un procent considerat inacceptabil de creditori, care doresc reguli mai stricte, scrie Bloomberg.
Necesarul de capital al băncilor din Grecia se ridică la 14,4 miliarde de euro potrivit scenariului negativ al testelor de stres efectuate de Banca Centrală Europeană, și de 4,4 miliarde de euro conform scenariului de bază.